7.9 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Victorie cât un egal

Cele mai citite

Gaz Metan Mediaş pleacă practic de la zero după victoria cu Energia Rovinari, scor 85-84 (22-15; 21-26; 21-22; 21-21). Jocul de aseară a fost unul deosebit de echilibrat pe toată durata lui, numai în unele momente, una dintre cele două formaţii având un real avantaj într-un sfert. Disputa s-a centrat pe particularul, alb-negri conduc, iar oaspeţii se apropie la cea mai mică distanţă, apoi acest lucru s-a mai repetat o dată.  Shiloh (21 pct.), Bogavac (19) şi Mandache (15) au ţinut echipa în spate pentru gazde, pe când Energia a ieşit la rampă cu cel mai bun marcator, Djapa (23). Diferenţa de numai un punct sau o aruncare liberă nu înseamnă nimic în baschet, urmând ca medieşenii să lupte pentru calificare în deplasare.

Publicitate

De aceea, meciul retur se anunţă unul extrem de dificil pentru baschetbaliştii lui Marcel Ţenter, având în vedere avantajul terenului propriu şi a spectatorilor pe care îl vor avea oltenii. După finalul duelului, antrenorii celor două trupe au declarat următoarele lucruri la Nova Tv :
Marcel Ţenter (antrenor Gaz Metan) : „La orice elan am avut, au avut răspuns. Au marcat jucătorii lor cu mare experienţă, în special de la mare distanţă. Noi pe faza defensivă am făcut foarte multe greşeli, şi deşi ştiam în tranziţie ofensivă fast-break Rovinariul este foarte periculoasă, în special în sfertul patru au avut câteva coşuri foarte uşoare care le-au dat aripi şi le-au dat posibilitatea să revină în joc. Nu sunt foarte mulţumit de cum am jucat astăzi, mă bucur însă că am câştigat. Pentru a ne califica va trebui să jucăm mult mai bine la Târgu Jiu.”
Florin Nini (antrenor Energia Rovinari) : „ Este un rezultat bun  pentru noi în ceea ce priveşte manşa retur. Este un meci de tot sau nimic, calificarea se joacă de la zero. Eu mă bucur că am reuşit de fiecare dată când Gazul se desprindea să revenim în joc şi asta mă bucură, ne-a arătat maturitate şi inteligenţă.” 
Returul dintre Energia Rovinari şi Gaz Metan Mediaş va avea loc în data de 28 septembrie.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Nebunie pe Municipal. FC Hermannstadt revine de la 0-1, a condus, dar a fost egalată în prelungiri

FC Hermannstadt a făcut un bun, duminică seara, cu FCSB, reușind să revină de la 0-1, dar în final...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect