2.4 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Victorie esențială: Gaz Metan – Viitorul 1-0

Cele mai citite

După patru înfrângeri în Liga I, medieșenii au reușit să câștige, sâmbătă seara pe teren propriu, ultima partidă din acest an, 1-0 cu Viitorul.

Medieșenii au avut prima ocazie a partidei cu Viitorul în minutul 5, atunci când șutul lui Paul Costea a trecut pe lângă poarta apărată de Arpad Tordai. În minutul 22, gaziștii au scăpat pe contraatac, mingea a ajuns la Ovidiu Horșia însă șutul acestuia a fost blocat de Romario Benzar. De partea cealaltă, în minutul 27 Ely Fernandes a șutat de la aproximativ 20 de metri de poartă, însă l-a luat la țintă pe George Ganea care a acuzat probleme medicale din cauza loviturii încasate în urma șutului trimis de colegul său.
Gaz Metan a deschis scorul în minutul 48. Nasser Chamed a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, Yuri Jefferson a trimis mingea cu capul, portarul Arpad Tordai a respins mingea în față iar Ondrej Baco pe fază a trimis-o în poartă. În minutul 70, șutul lui Alexandru Mățan la colțul scurt a fost reținut de Răzvan Pleșca, care a revenit în poarta Gazului. Peste alte trei minute la cealaltă poartă, după un corner mingea a ajuns la Francisco Junior care a șutat din marginea careului de 16 metri puțin pe lângă poarta lui Tordai. În minutul 84, Alex Pitu a șutat în plasa laterală a porții lui Răzvan Pleșca, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită a gaziștilor.
La finalul turului, medieșenii au acumulat 16 puncte în 15 partide. În prima partidă a returului, medieșenii joacă în 12 ianuarie 2021, pe teren propriu, cu FC Voluntari.

Publicitate
Ultimele știri

Covor asfaltic și reparații la trotuare pe strada Gării din Mediaș

Strada Gării din municipiul Mediaș intră în lucrări de așternere a covorului asfaltic și reabilitare a rețelei de trotuare.Pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect