Gaz Metan 2 Mediaș a învins, în weekend, Flacăra Horezu în deplasare cu scorul de 3-1. Paul Costea cu o dublă și Luis Nițu au semnat reușitele gaziștilor în partida din etapa cu numărul 14 a campionatului Ligii a treia.
Gaz Metan a început în formula Albert Popa, Ismael Kanda, Cristian Avram, Daniel Pop, Tudor Oltean, Gabriel Plumbuitu, Yael Tiendrebeogo, Carlo Danciu, Paul Costea, Luis Nițu și Mihai Mateș. Gaziștii au fost la timona jocului și au avut 2-1 până la pauză după reușitele semnate de Luis Nițu și Paul Costea, care a ratat și o lovitură de pedeapsă. Formația gazdă a marcat și ea tot din penalty. În repriza secundă Paul Costea a avut o nouă șansă de la punctul cu var și nu a mai ratat de această dată, acesta fiind și scorul final al întâlnirii.
„Meciul din deplasare împotriva celor de la Flacăra Horezu a fost unul în care am întâlnit o echipă foarte bine organizată, dar mai ales motivată, cum sunt echipele ce joacă împotriva clubului Gaz Metan Mediaș. Noi am reușit în prima parte să ducem la capăt 2 faze pregătite la antrenament și conduceam cu 2-0, în ultimile minute având și un penalty ratat, care ne putea oferi un avantaj de 3 goluri la pauză. Am fost forțați să-i schimbăm în prima repriză pe Nițu și pe Carlo Danciu, primul pentru o accidentare la genunchi, iar pe cel de-al doilea pentru o entorsă la gleznă.
În repriza secundă am fost puțin surprinși de atitudinea celor de la Horezu, dar am reușit să reechilibrăm jocul și să facem 3-1 pe final. Am avut ocazii să ducem scorul la o diferență de 3-4 goluri, însă atitudinea unor jucători nu a fost una potrivită pentru o echipă care își propune să crească jucători. Sperăm ca în jocul din deplasarea de la Deva, acești jucători să aibă atitudinea unor profesioniști, care să iasă în evidență prin calitatea individuală și în special prin aportul adus la capitolul jocul de și pentru echipă. Înainte de toate noi suntem Gaz Metan Mediaș, după care urmează ambiția fiecăruia de a ajunge la un nivel cât mai mare, asta trebuie să înțeleagă cei care vor să facă parte din lotul echipei a 2-a”, a declarat antrenorul Nuno Claro.