2.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 12, 2025

Victorie uriașă: FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș 1-2

Cele mai citite

Gaz Metan a obținut o victorie extrem de importantă, sâmbătă seara în deplasare, 2-1 cu FC Voluntari. A fost un meci cu multe evenimente, 3 jucători eliminați dintre care 2 de la Gaz Metan, un penalty și suspans până în ultima secundă a partidei. Primul sfert de oră al partidei nu a adus nicio ocazie notabilă, partida desfășurându-se mai mult în zona centrală, cu o ușoară dominare a ilfovenilor. Voluntari a rămas în 10 oameni din minutul 17, după ce Adrian Bălan a avut un atac violent asupra grecului Socratis Fytanidis, pe care l-a accidentat serios, jucătorul Gazului Metan revenindu-și repede însă. Prima ocazie a partidei le-a aparținut medieșenilor în minutul 36, când Olaru a reluat din 6-7 metri în plasa laterală o centrare venită din corner. Ilfovenii au replicat în minutl 43, când Marian Pleașcă i-a pasat foarte bine lui Costin Lazăr, însă șutul acestuia din urmă a fost reținut de Greab.
Repriza a doua a debuat cu o nouă eliminare. Marius Constantin a fost eliminat după ce a avut o intrare întârziată, jucătorul Gazului Metan primind al doilea cartonaș galben. Medieșenii au mai pierdut un jucător în minutul 61, după ce Darius Olaru a văzut al doilea galben în urma unui fault asupra lui Costin Lazăr. Gaz Metan a reușit să deschidă scorul în minutul 70. Valentin Crețu a reușit o fază superbă, a trecut de mai mulți jucători ai ilfovenilor, i-a pasat lui Rondon care i-a trimis perfect mingea lui Ely Fernandes, iar acesta marcat în poarta lui Mincă. Joao Diogo a avut ocazia să mărească diferența în minutul 79, însă șutul său din câțiva metri a fost respins miraculos de portarul lui FC Voluntari. Mario Rondon a făcut în cele din urmă 2-0 în minutul 81, când a primit o pasă în interiorul careului de la Ely Fernandes și a șutat imparabil sub transversală, fără nicio speranță pentru Mincă. FC Voluntari a avut un penalty în minutul 87, după ce Gabriel Deac a fost faultat în careu de Socratis Fytanidis, iar Florin Cernat a redus din diferență. Tabela a rămas nemodificată până la final, astfel încât medieșenii au reușit să câștige 3 puncte extrem de importante în lupta pentru evitarea retrogradării. Etapa viitoare, Gaz Metan joacă pe teren propriu cu ACS Poli Timișoara.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: FC Hermannstadt – Petrolul 1-1 după un gol de „pus în ramă” reușit de Ianis Stoica

FC Hermannstadt a terminat la egalitate pe teren propriu, vineri seara, scor 1-1, partida disputată cu Petrolul Ploiești.Petroliștii au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect