-3.7 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV

Cele mai citite

Seară minunată în Sala Transilvania din Sibiu! Volei Alba Blaj a avut o nouă evoluție minunată pe teren propriu și a acces în ultimul act al competiției. Jucătoarele pregătite de către Darko Zakoc au învins la scor Știința Bacău, 3-0 (25-14; 25-19 și 25-23). În tur, scorul a fost același, astfel echipa din ”Mica Romă” ajunge în finala Cupei CEV cu un 6-0 clar. 1500 de oameni au venit să se bucure alături de formația gazdă și au avut motive de fericire pe toată durata partidei și nu numai. Volei Alba Blaj a controlat primele două seturi, impunându-se 25-14 și 25-19. În setul III, antrenorul Zakoc a folosit și rezervele, ceea ce a permis oaspetelor să i-a un avans la început de 2-3 puncte, însă VAB a revenit și a egalat la 12-12. Apoi, au trecut la conducere și s-au distanțat la patru puncte, 24-20, adjudecându-și victoria până la urmă cu 25-23. La sfârșitul meciului, voleibalistele din Blaj au sărbătorit cu toți suporterii prezenți în sală, iar apoi le-au chemat pe băcăoance într-un gest frumos de fair-play să salute publicul și au scandat împreună cu toată sala ”România, România”, moldovencele fiind și ele aplaudate de fani pentru rezultatul obținut în această competiție.
 
https://www.facebook.com/VoleiAlbaBlaj/videos/362896677893791/

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Vulturii păstrează visul aprins: Victorie muncită cu Mureșul într-o Sală Transilvania plină!

SCOR FINAL: CSU Sibiu 96 - 87 CSM Târgu MureșSibiul iubește baschetul! Într-o atmosferă de zile mari, cu o...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect