19.1 C
Sibiu
vineri, iulie 5, 2024

„Anii Drumeției” ne arată cum am ajuns să datorăm liliecilor tabletele de ciocolată și delicioasa tequila!

Publicitate

Cele mai citite

Sâmbătă, 6 iunie, se anunță o zi extrem de interesantă pentru cei care doresc să afle mai multe despre mediul înconjurător, iar „Anii Drumeției” propune o temă provocatoare: lilieci din Mediaș.

Temerarii vor fi conduși de  Ioana Pătrășcoiu, ghid „Anii Drumeției”, care a pregătit un traseu special: „Sâmbătă ne vom întâlni lângă Turnul Aurarilor din centrul orașului, apoi vom pleca spre „Dealul cimitirelor” și spre Târnava, locuri populate cu lilieci. Ora de plecare este 20,30 iar timp de o oră vom afla toate informațiile importante despre rolul liliecilor în ecosistemul local dar și la nivel global”.

Alături de ghidul Ioana Pătrășcoiu se va afla și Ana Stamatescu, fondatoarea „Caravanei cu lilieci” și voluntar la Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor, a cărui activitate este descrisă pe larg pe site-ul lilieci.ro.

Există în jur de 1.300 de specii de liliac

Principala calitate a liliacului este apetitul imens pentru insectele dăunătoare: un mamifer poate consuma în jur de 1.000 de țânțari pe oră, iar în cursul unei zile poate ingera o cantitate de insecte egală cu jumătate din greutatea proprie.

Mai mult decât atât, liliecii combat insectele care atacă arborii ca cacao, fiind în același timp singura vietate care ajută la polenizarea florilor de agave, plantă din care este produsă delicioasa băutură tequila.

La nivel global, se estimează că există în jur de 1.300 de specii de liliac, 32 dintre acestea fiind identificate în România.

Câte specii există în zona Mediașului, cum sprijină agricultorii din zonă și cum le funcționează celebrul „sonar” natural cu ajutorul căruia se deplasează pe timp de noapte, aflați sâmbătă seara, alături de @Anii Drumeției!

Pentru înscrieri: https://aniidrumetiei.ro/drumetie/tur-nocturn-cu-si-despre-lilieci/

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.

Sursa foto: https://unsplash.com/

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Cea mai tânără bunică din lume este din România și are 23 de ani

Preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că România...

Știri pe același subiect