Puțini sunt cei pe care Dumnezeu îi înzestrează cu harul de a aduce bucurie în inimile oamenilor cu ajutorul glasului. Când suntem triști, ascultăm muzică. Când petrecem, ascultăm muzică. Când ne plictisim, ascultăm muzică. Orice-am face în lumea aceasta, muzica este parte din noi. Cei mai împliniți însă sunt cei care o fac, știind că au fost lăsați pe lume cu obligația de a pansa inimi, de a le vindeca și a le bucura.
Artistul Sebastian Emanuel Stan este printre cei care se aproprie de inimi prin vocea sa inconfundabilă. Într-o întâlnire cu el, mi-a povestit o sumedenie de lucruri, printre care importanța simplității, consecvența în mersul la biserică și puterea rugăciunii.
Sebastian a depănat pentru ziarul Sibiu100% amintirile din copilărie, despre cum își petrecea Sfintele Paște și ce înseamnă pentru el credința și iubirea pentru Dumnezeu.
Sebastian Stan este conferențiar universitar la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu, membru al facultății de Management Militar, și predă discipline precum Management, Cercetare științifică și Marketing.
„Ne aflăm în perioada sărbătorilor de Paște, prilej care ne îndeamnă la reflecție în ceea ce privește propria noastră persoană și raportul pe care îl avem cu Divinitatea. Reflecția se îndreaptă si către cei dragi cu care interacționez frecvent: familie, prieteni colegi și studenți. Tot legat de această perioadă, mărturisesc că îmi vin în gând câteva cuvinte, în jurul cărora este conturată această mare sărbătoare a creștinătății!
Primul cuvânt este recunoștință. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am primit, familiei și celor din jur pentru momentele frumoase și prietenii. Apoi, implicare! Sunt oameni suferinzi la tot pasul. Oameni care au nevoie de o vorbă bună, nu neapărat au lipsuri financiare. Să încercăm să ajutăm mereu într-un fel sau altul pe cei care au nevoie. Cât și cum putem. Să nu privim pasivi, la suferință la fel cum a privit mulțimea suferințele lui Iisus. Ultimul cuvânt este iubire! Să fim mereu îngăduitori cu cei din jurul nostru, să nu judecăm instinctual. Să nu batjocorim. Să încercăm mereu să fim mai buni, mai atenți cu ceilalți”, spune artistul.
„Mama și cu sora mea mergeau către casă și pregăteau masa cu ouă, drob și ceapă. Tatăl meu, după ce termina rânduiala bisericească, ajungea acasă. Rosteam cu toții rugăciunea cerească și ne așezam la masă.”
L-am întrebat pe Sebastian cum arăta copilăria în preajma sărbătorilor pascale, iar dacă ar fi să rezumăm doar într-un cuvânt, ar fi credință.
„Întotdeauna, în această perioadă, ne pregăteam spiritual prin rugăciune și mers la Sfânta Biserică. Bine, noi mergeam frecvent, deoarece tatăl meu era preot și era de neconceput ca în duminici și sărbători să nu te duci la întâlnirea cu Dumnezeu. În această perioadă, lucrurile erau altfel. Momentele de meditație erau dese! Mă gândeam la greșelile pe care le făceam pe parcursul anului, mă spovedeam și mă împărtășeam. Te curățai sufletește de rău, rău care te urâțea, te sluțea pe dinafară! Așa spuneam noi! După perioada de post, de sobrietate, în care te pregăteai intens pentru Învierea Domnului, venea acel moment mult așteptat. Noaptea de Înviere! Îmi amintesc mereu că drumul acela spre biserică în toiul nopții era plin de emoție și mister. Zăream siluete care se îndreptau grăbite înspre biserică, fiecare după putință, să nu întârzie la slujbă. Cu toții eram pregătiți, înarmați cu lumânări în așteptarea Învierii. Mergeam cu toții cu mare bucurie în inimi să-l întâmpinăm pe Hristos! La ora 00:00, clopotele începeau să bată și biserica era înconjurată de mulțime. Era multă lume. Atât de multă, că te mirai de unde a venit atâta putere de om. Cunoscuți și necunoscuți, cu toții așteptam Învierea. Lumânarea pe care o ținea preotul era împodobită cu flori și tricolor. Se aprindea Lumina, semn al Învierii şi toți se înghesuiau să ia lumină, să-și aprindă lumânările, apoi ca semn al Sfintei Treimi, se înconjura de trei ori Biserica și se cânta Hristos a Înviat din morți, cu toată mulțimea.
Lumea se bucura, răsuna satul, și pentru un moment timpul se oprea. Exista doar bucurie! La ora 4 dimineața se termina slujba și se împărțeau Paştile tuturor. Mama și cu sora mea mergeau către casă și pregăteau masa cu ouă, drob și ceapă. Tatăl meu, după ce termina rânduiala bisericească, ajungea acasă. Rosteam cu toții rugăciunea cerească și ne așezam la masă. Atunci, în acea dimineață! Așa era rânduiala la noi. Ciocneam ouă și spuneam Hristos a Înviat. Așa începea și se încheia acea noapte. Ne odihneam apoi cam trei-patru ore, ne trezeam și începeam ritualul zilei de Paște. Ne spălam pe față, rosteam rugăciunea cerească și luăm Sfintele Paști, apoi ne găteam și mergeam la biserică la slujbă. De fiecare dată obiceiul la noi era ca în ziua de Paște trebuia să purtăm o haină nouă. Semn că ne-am lepădat de obiceiurile rele. După slujbă veneam acasă, mulțumeam lui Dumnezeu pentru toate și luam masa, iar după-masă toată lumea se odihnea. După amiază începeau să vină rude, prieteni și casa se umplea. A doua zi de Paște mergeam la biserică. La noi era obiceiul stropitului, când feciorii mergeau la fete, pe care stropeau cu parfum. Spre seară ne adunăm și petreceam. Mă gândesc și acum cu nostalgie la acele momente frumoase din copilărie.
Mirosul de iarbă crudă pe care o mirosea când mergea la coasă cu bunicul lui și la păscut cu animalele bunicilor îi stârnește artistului melancolia copilăriei și fericirea simplă.
„Cu cât ai mai multe așteptări, cu atât riscul de a fi dezamăgit crește”
De acasă, Sebastian a plecat cu multe învățături de care ține cont și astăzi: „Învățăturile sunt legate de respectul față de părinți și de oameni. Prima învățătură este de a saluta părinții la plecare și la revederea cu ei cu salutul Sărut mâna, tată! Sărut mâna, mamă! În copilărie tatăl meu mi-a explicat că drumul vieții mă va duce departe de casă, însă recunoștința și respectul față de familia mea trebuie să existe permanent. A doua învățătură este de a mă adresa părinților mei și celor mai în vârstă decât mine numai cu pronumele de politețe. A treia învățătură este de a nu desconsidera niciodată pe nimeni, indiferent de părerea pe care o avem pe moment despre un om, cum arată, cum se îmbracă sau ce muncește! Important este să îi oferim respect. A patra, de a nu avea așteptări de la nimeni. Așteptările sunt în permanență aducătoare de suferință. Cu cât ai mai multe așteptări, cu atât riscul de a fi dezamăgit crește.
O întrebare… complexă
Ce înseamnă Dumnezeu pentru dumneavoastră?
„Este o întrebare… complexă. Voi încerca să mă rezum. Dumnezeu este infinitului perfecțiunii! Fiind om, consider ca sunt creație a lui Dumnezeu și am în mine viață, la fel ca toți ceilalți oameni. Viața este parte din Dumnezeu, iar eu o numesc Dumnezeire. De aceea, consider că Dumnezeu este parte din mine așa cum eu sunt parte din El. Așadar, în opinia mea, Dumnezeu este perfecțiunea infinitului și infinitul perfecțiunii”, este răspunsul lui.
Un sfat pentru tineri: „Nu tot ceea ce este nou sau modern este rău…, cum nu tot ceea ce este vechi este bun”
„Nu tot ceea ce este nou sau modern este rău, cum nu tot ceea ce este vechi este bun. Important este să ai repere după care să îți ghidezi pașii. Să ai repere sănătoase care să îți fie surse de inspirație pe baza cărora să îți clădești propriile valori. Fără valori solide, poți să te abați foarte ușor de la ceea ce îți dorești să devii! Credința și tradiția sunt două valori extrem de importante interconectate care rezidă în simplitate. A fi simplu nu înseamnă a fi sărăcăcios, ci dimpotrivă. Complexitatea este foarte mare în simplitate, deoarece fiecare lucru are un mers bine stabilit. De aceea, consider ca este foarte importantă simplitatea. Însă pentru a o înțelege este nevoie de înțelepciune. Înțelepciunea se dobândește în timp, prin experiențe și trăiri care duc spre tradiție și credință”, încheie Sebastian Stan.
