Muzeul Național Brukenthal și Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, organizează vineri, 2 august, ora 18:00, în Palatul Brukenthal, Piața Mare, nr. 4, expoziția „Lanțuri și aurole. Martirii Bisericii Greco-Catolice”. Curatorul vernisajului va fi dr. Alexandru Constantin Chituță. Printre participanți se numără și Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.
În anul 2019 a avut loc ceremonia de beatificare a 7 episcopi greco-catolici români, morți în închisorile comuniste. După ce și-au găsit libertatea prin martiriu, cei 7 episcopi au fost beatificați la Blaj, pe Câmpia Libertății.
Amintind despre celebrarea a cinci ani de la Vizita Apostolică în România a Sfântului Părinte Papa Francisc și de la beatificarea celor șapte Episcopi Greco-Catolici din data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății de la Blaj, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, sublinia: „Împlinirea a cinci ani de la ridicarea la cinstea altarelor a Fericiților Episcopilor Martiri Greco-Catolici Români, ne reamintește exemplul lor curajos de trăire a credinței și chemarea de a fi și noi, asemenea lor, „mărturisitori ai libertății și milostivirii”. Totodată, face să răsune din nou în inimile și conștiințele noastre îndemnul pe care Papa Francisc ni l-a adresat pe Câmpia Libertății din Blaj, de a le împărtăși semenilor noștri lumina Evangheliei”.
De ce e necesară această expoziție
„Expoziția aceasta este foarte specială! Ea continuă colaborarea Muzeului Național Brukenthal cu Biserica Greco-Catolică din România. Prezentăm acum o parte din viața și activitatea martirilor greco-catolici. Episcopi cărturari, episcopi care au dorit să vadă o Românie Mare, episcopi care au dus o amplă campanie de culturalizare a poporului român din Transilvania. Au dus o viață sfântă și dreaptă. Au fost beatificați iar puținele obiecte păstrate sunt astăzi tezaurizate și considerate adevărate relicve. Fotografii, piese de îmbrăcăminte, documente, cărți, piese de cult, tronul folosit de SS Papa Francisc la Blaj vor putea fi văzute în această expoziție. O expoziție care aduce în fața vizitatorilor o amplă și dură istorie! Este o expoziție de memorie, de memorie reparativă și vindecătoare! Mulțumesc Cardinalului Lucian Mureșan și episcopului Cristian Crișan pentru colaborare excelentă”, a transmis Alexandru Constantin Chituță.
În martie 1945, la ordinul lui Stalin, colonelul NKVD care conducea departamentul Cultelor în URSS a întocmit un plan al unui „atac global contra Bisericii Catolice și de creștere a rolului Bisericii Ortodoxe Ruse în lupta contra catolicismului”.
Sintagma „rolul Bisericii Ortodoxe Ruse” nu trebuie să inducă în eroare. După decenii de cruntă prigoană în Rusia (28 episcopi ortodocși executați, peste 1200 preoți uciși), acea „Biserica Ortodoxă Rusă” despre care vorbea documentul colonelului NKVD era epurată și refondată de Stalin ca instrument obedient aflat în mâinile sale. Persecutarea și lichidarea bisericilor catolice care depindeau de Roma în teritoriile controlate de sovietici erau doar etape ce vizau împlinirea țelului anticreștin al revoluției bolșevice, motivat de ură contra credinței.
În România, planul de „atac global contra Bisericii Catolice” a fost aplicat în 1948, după abdicarea Regelui, retragerea forțată a mitropolitului Moldovei, Irineu, și moartea Patriarhului Nicodim petrecută în februarie 1948. Partidul Comunist a anunțat asaltul printr-un discurs rostit de Gheorghiu Dej în 21 februarie 1948. A catalogat Biserica Catolică drept ultima piedică în calea instaurării democrației populare o situație care, spunea Dej, nu are cum să fie indiferentă nici conducerii Bisericii Ortodoxe, nici credincioșilor obișnuiți catolici.
Episcopii greco-catolici au înțeles rapid natura încercării la care erau supuși în 1948, că „trecerea la ortodoxie” era doar forma de manifestare a unui Rău propagat în lume de „fiii întunericului”, cum spunea Ioan Suciu.
Tit Liviu Chinezu, episcop consacrat în clandestinitate, scria la izbucnirea persecuției, ca protopop de București: „Știm că am intrat în Săptămâna cea Mare. E vremea să ne împărtășim din patimile Domnului pentru ca Biserica să fie curată și fără prihană”.
Anticipa calm și lucid lunile, anii și deceniile ce aveau să urmeze.
Acesta este contextul în care Iuliu Hossu, episcopul Clujului, și-a rostit crezul imediat după arestare: „Credința noastră este viața noastră.”
Venerabilul episcop de Oradea, Valeriu Traian Frențiu, se simțea insultat că fusese invitat să rupă „sigiliile actului de unire” cu Roma „ca și cum (…) nu am fi din convingere catolici.”
„Cu riscul vieții noastre, nu ne vom lăsa de credința noastră”, a spus și episcopul Maramureșului, Alexandru Rusu, în plină persecuție, în septembrie 1948, în fața unei mulțimi de până la 2000 de credincioși.
Cel mai limpede a formulat atunci poziția Bisericii Greco-Catolice episcopul Ioan Suciu, administrator apostolic al Blajului. Spunea într-o predică la Blaj, înainte izbucnirii persecuției deschise: „Bisericii Române Unite îi lipseşte încă frumuseţea martiriului şi a prigoanei, îi lipsesc Rănile Mântuitorului; fără de ele lumina Bisericii noastre rămâne ascunsă sub obroc. Numai prigoana ne va putea sfinţi şi va putea arăta lumii ceea ce suntem: fii şi apostoli ai Bisericii adevărate”.
Sau, după izbucnirea persecuției, în 5 octombrie 1948: „Este ceasul Vinerii Mari. Acum, iubiţi credincioşi, ne arătăm dacă suntem ai lui Hristos, sau dacă ne ducem cu Iuda, vânzătorul”.
Atitudinea lor a fost confirmată în 1952 de către Papa Pius XII într-o scrisoare apostolică numită Veritatem facientes, adresată catolicilor români prigoniți, scrisoare care a rămas memorabilă pentru claritatea ei morală: „Este ușor de înțeles: e vorba aici de Dumnezeu, de Biserică și de suflete; de aceea nu trebuie să vă pierdeți niciodată curajul; nu trebuie niciodată nesocotite sau încălcate acele lucruri care sunt impuse de conștiința creștină sau cerute de poruncile dumnezeiești, ci trebuie respectate întotdeauna cu statornicie nezdruncinată și cu zel neobosit, punându-le în practică cu toată convingerea. (…) Prin urmare, venerabili frați și iubiți fii, dacă sunteți loviți de persecuții și de necazuri de tot felul pentru că doriți să păstrați întreagă credința catolică în sufletele voastre, aceasta este spre onoarea și nu spre înjosirea voastră, spre gloria iar nu spre defăimarea voastră. În ochii noștri și ai tuturor celor care pot cunoaște adevărul și își pot face auzit în mod liber glasul, voi reînnoiți măreția Bisericii primare”.
Faima martiriului celor șapte Venerabili Slujitori ai lui Dumnezeu s-a răspândit imediat după moartea lor și a crescut în timp. Sub regimul dictatorial din România, instaurat după terminarea celui de-al doilea război mondial, Biserica greco-catolică fiind suprimată nu a putut deschide o cauză canonică pentru martiriul lor. În cele din urmă, după restabilirea libertății, Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș a putut deschide procesul eparhial, care a durat din 16 ianuarie 1999 până la 10 martie 2009 și a cărui validitate juridică a fost aprobată de Congregația pentru Cauzele Sfinților prin decretul dat la 18 februarie 2011. După ce a fost pregătită Positio, în data de 8 ianuarie 2019 a avut loc Congresul Special al Consultanților Teologi, care și-au exprimat în unanimitate votul favorabil. Pe 5 martie 2019, în Sesiunea Ordinară, Părinții Cardinali și Episcopi au proclamat că cei șapte Episcopi greco-catolici români menționați au fost torturați și au suferit moartea pentru fidelitatea lor față de Isus Cristos și de Biserica Catolică. La 19 martie 2019 Congregația pentru Cauzele Sfinților a promulgat Decretul privind martiriul lor și s-a decis, de asemenea, ca ceremonia de Beatificare să aibă loc în timpul vizitei apostolice a Sanctității Sale Papa Francisc în România, la Blaj, pe Câmpia Libertății.
Peste 100.000 de persoane au participat la slujba de beatificare ținută de Papa Francisc pe Câmpia Libertății, la Blaj, acolo unde în 1848 a avut loc un moment istoric pentru România – adunarea românilor din Transilvania, în timpul Revoluției de la 1848, unde s-a cerut unirea cu restul principatelor românești și unde s-a semnat o proclamație, în prezența unor lideri revoluționari precum Avram Iancu, care a dus la acordarea de drepturi românilor din Transilvania.
Libertate și milostivire sunt cele două cuvinte prin care Papa Francisc a descris „moștenirea” lăsată de cei șapte episcopi greco-catolici români, beatificați astăzi la Blaj.
„Voi aţi suferit din cauza discursurilor şi acţiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea şi la distrugerea celui care nu putea să se apere şi reduceau la tăcere vocile disonante”, a spus Papa Francisc, despre cei șapte episcopi greco-catolici care au murit în închisorile comuniste.
„Cu mare curaj şi cu tărie interioară, au preferat să sufere o dură detenţie şi orice fel de tortură decât să îşi renege apartenenţa la iubita lor Biserică. Aceşti păstori, martori ai credinţei, au recâştigat şi au lăsat poporului român o preţioasă moştenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate şi milostivire”, a afirmat Papa Francisc.
Cine sunt cei șapte episcopi martiri
Cei șapte episcopi au fost inclusși în calendarul religios greco-catolic. Este vorba despre Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.
• Vasile Aftenie (1899-1950): episcop vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948. În urma violenţelor fizice şi psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, la 25 martie 1950 a suferit un accident cerebral (o hemipareză). A murit în 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcăreşti.
• Valeriu Traian Frenţiu (1875-1952): episcop de Oradea. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. Alături de aceştia, a fost dus mai întâi în vila patriarhală din Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani. În 1950, a fost închis la Sighet. A murit la 11 iulie 1952, în închisoarea Sighet.
• Ioan Suciu (1907-1953): administrator apostolic al Mitropoliei Blajului. La 25 mai 1940 a fost numit episcop auxiliar de Oradea. A fost arestat de două ori în 1948, în timpul unor vizite pastorale. A fost arestat pentru a treia oară în 27/28 octombrie 1948. La 26 octombrie 1950 a ajuns la închisoarea de la Sighet, unde a murit pe 27 iunie 1953, fiind bolnav și neputând să facă față regimului de lagăr comunist.
• Tit Liviu Chinezu (1904-1955): a fost consacrat episcop în clandestinitate. În 1946, a fost numit protopop de Bucureşti. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948. A fost consacrat în secret episcop la 25 aprilie 1949, la Mănăstirea Căldăruşani. În 25 mai 1950, a fost închis la Sighet, unde a murit la 15 ianuarie 1955.
• Ioan Bălan (1880-1959): a fost episcop de Lugoj. A fost arestat la 29 octombrie 1948. A fost încarcerat în închisoarea de la Sighet, între 1950 şi 1954. După eliberare din închisoare, începând din august 1956, a fost ţinut în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Ciorogârla. A murit la 4 august 1959.
• Alexandru Rusu (1884-1963): a fost episcop de Maramureş. A fost arestat la 29 octombrie 1948. Între 1950 şi 1954 a fost încarcerat la Sighet. După eliberare din închisoare, la 4 ianuarie 1955 a fost plasat în domiciliu obligatoriu la mănăstirile Curtea de Argeş, Ciorogârla şi Cocoş. A fost din nou arestat la 30 decembrie 1956 şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, sub acuzaţia de înaltă trădare. Timp de şase ani şi jumătate, episcopul Alexandru Rusu a trecut prin închisori cu regim foarte dur (Gherla, Piteşti, Dej). În urma condiţiilor de detenţie, a murit de septicemie în spitalul închisorii de la Gherla, la 9 mai 1963.
• Iuliu Hossu (1885-1970): episcop de Cluj-Gherla. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948. Între anii 1950 şi 1954, a fost întemniţat la Sighet. După eliberare, începând din august 1956, a fost izolat la Mănăstirea Căldăruşani. A murit la 28 mai 1970.
