4.1 C
Sibiu
vineri, decembrie 12, 2025

„Hermanniada”, un spectacol al întâlnirilor culturale care au marcat Sibiul de-a lungul secolelor

Cele mai citite

Asociația eKult organizează duminică, 14 decembrie 2025, în Sala Oglinzilor a Forumului Democratic al Germanilor din Sibiu (str. Gen. Magheru 1-3), la ora 18:00, și pe 21 decembrie 2025, ora 18:00, la Șura Culturală Gușterița (str. Malinului 4), spectacolul „Hermanniada”.

Hermanniada este o plimbare prin oraș și prin interiorul propriu

„Hermanniada nu este doar un text – este o experiență a întoarcerii, a înstrăinării, a rătăcirii pe străzile unui oraș care pare să-și schimbe fața cu fiecare generație de Hermann.

Textul vorbește despre direcții pierdute și regăsite, despre modul în care memoria poate rescrie locuri, obiecte și momente, despre modul în care orașul însuși devine personaj, martor și judecător al trecerii timpului. În acest sens, se urmărește calea simbolică a Hermannilor – o serie de personaje care, de-a lungul secolelor, experimentează rătăcirea, construcția, destrămarea, iluzia, întoarcerea și, în cele din urmă, transformarea. În centrul atenției se află Hermann – nu ca personaj istoric, ci ca principiu poetic. Hermann I, II, III până la IX: toți sunt voci, umbre care străbat străzile din Sibiu, aleile, scările, piețe și turnuri, care în acest text devin decoruri vii.

Publicitate

Hermanniada este o plimbare prin oraș și prin interiorul propriu. Începe cu o cădere pe Piața Mare și se termină într-un tramvai care merge în toate direcțiile – sau nicăieri. Textele – în limbile germană și română – sunt construite dialogic: se contrazic, se completează, se oglindesc reciproc. Este un joc cu perspective, cu amintiri, cu imposibilitatea de a cuprinde adevărul. Textul, care se află în contrapunct între fragmentele vocii germane (cu detalii istorice, ironii și amintiri care pornesc de la figura mitică a lui Hermann) și fragmentele vocii mărturisitoare în limba română (care explorează memoria personală, fragilitatea percepției și un oraș trăit interior) constituie o călătorie poetică printr-un spațiu care respiră simultan trecutul și prezentul.

Proiectul dorește să readucă în atenția publicului importanța literaturii bilingve și a întâlnirilor culturale care au marcat orașul Sibiu de-a lungul secolelor. În același timp, Hermanniada invită spectatorii să reflecteze asupra propriului lor raport cu orașele în care trăiesc, cu străzile pe care le străbat și cu amintirile – adesea incerte – ale propriei lor vieți”, au transmis organizatorii.

Lectura se bazează pe poezii de Radu Stanca, Franz Hodjak, Mircea Ivănescu, Frieder Schuller, Iustin Panța, Wolf von Aichelburg și alții. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Consulatului Republicii Federale Germania din Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Automecanica Mediaș va produce blindate la standarde NATO

Automecanica Mediaș se pregătește să intre în producția de vehicule blindate 4x4, realizate după standardele NATO, destinate Armatei Române.Aceste...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect