7.4 C
Sibiu
miercuri, aprilie 9, 2025

Neil LaBute montează „Unchiul Vanea” pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

Cele mai citite

Celebrul dramaturg, regizor și scenarist american Neil LaBute aduce pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu piesa „Unchiul Vanea”, adaptare după A. P. Cehov. Publicul va putea vedea această producție în premieră pe 1 și 2 august.

Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, a declarat: „La puțin timp după încheierea ediției cu numărul 31 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu cu tema Prietenie, suntem în pline repetiții cu Unchiul Vanea, în regia celebrului autor dramatic, scriitor, producător, regizor, artist nepereche Neil LaBute.

Suntem convinși că, în România, și nu numai, va naște un mare eveniment teatral, care marchează, în același timp, preambulul pentru filmul pe care dorim să-l facem anul viitor împreună cu Neil LaBute.”

Premiera de excepție pe care naționalul sibian o pregătește în aceste zile îi are în distribuție pe Adrian Matioc, Pali Vecsei, Cendana Trifan, Șerban Gomoi, Diana Văcaru-Lazăr, Liviu Vlad, Antonia Dobocan și Crina Dumitrașcu

Scenografia este semnată de Oana Micu, iar light design-ul de Cristian Niculescu

Sosirea profesorului Serebreakov la moșia sa de la țară, alături de tânăra sa soție, Elena, dezvăluie numeroasele frustrări ale unui trecut nu prea îndepărtat, dar și o serie de pasiuni neștiute în prezent. Sonia, fiica profesorului, simte fiorii primei iubiri pentru un medic local, doctorul Astrov, în timp ce acesta concurează tacit împotriva lui Vanea, îngrijitorul moșiei (și fostul cumnat al profesorului), pentru a intra în grațiile Elenei. Pas cu pas, descoperim povestea nemuritoare a unor destine frânte de patima unor iubiri imposibile, dar și de existența aproape absurdă a unor idealiști care se confruntă cu plictiseala, regretul și agonia bătrâneții premature. 

Neil LaBute revizitează piesa clasică a lui Cehov pentru a explora condiția umană de ieri și de azi, într-un spectacol dinamic și sensibil care aduce în fața publicului o metaforă atemporală și universală a luptei cu propriii noștri demoni. 

Avanpremiera spectacolului „Unchiul Vanea” va avea loc în 1 august, la ora 19:00, iar premiera în 2 august, la ora 19:00, în Sala Mare a TNRS.

Despre Neil LaBute 

Cel mai jucat autor dramatic din lume, Neil LaBute a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în anul 2015, pentru capacitatea sa unică de a uimi lumea în teatru și film, precum și pentru forța sa aparte de a inspira și modela tinerii. 

Neil LaBute este regizor, scenarist și unul dintre cei mai inovatori dramaturgi americani. Piesele sale au fost traduse şi montate în Statele Unite ale Americii şi în Europa: Bash: Latter-Day Plays (1999), The Mercy Seat (2002), Autobahn (2003), Fat Pig (2004), Some Girl(s) (2005), In A Dark Dark House (2007), Reasons To Be Pretty (2008), Helter Skelter (2008), Land of the Dead (2008), The Break of Noon (2010), The Furies (2009), In A Forest, Dark and Deep (2011), Lovely Head & Other Plays (2013), Reasons to Be Happy (2013), Money Shot (2014), The Way We Get By (2015).  

A scris scenariul pentru numeroase filme de lung metraj: In the Company of Men, Your Friends & Neighbors, Nurse Betty, Possession, The Shape of Things, The Wicker Man, Lakeview Terrace, Death at A Funeral, Some Girl(s), Some Velvet Morning, Dirty Weekend, și de scurt metraj: Tumble, After-School Special, Sexting, Denise, Double or Nothing , Bench Seat, Sweet Nothings , BFF, It’s Okay. 

 În 2013, LaBute a câștigat Premiul pentru literatură acordat de Academia Americană de Arte și Litere. În 2023, a devenit membru al International Association of Theatre Leaders (IATL). 

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Peste 400 de șoferi sancționați în două zile în județul Sibiu. Unii circulau cu mașini care aveau defecțiuni tehnice grave

În primele 48 de ore ale acțiunii europene Roadpol Speed, în județul Sibiu, 225 de șoferi au fost depistați...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect