Alături de o gașcă de studenți de la diferite specializări, am făcut o urcare pe munte. Stoica Andrada, Tăvală Codruța, Tița Mădălina și Vladu Elena sunt patru studente, în anul II, la Facultății de Științe Economice. Ele au de realizat un proiect la disciplina Managementul Proiectelor, iar acesta constă în organizarea a trei drumeții în împrejurimile Sibiului, care să se adreseze în principal colegilor lor studenți, dar și tinerilor sub 35 de ani.
Prima drumeție a fost sâmbătă, 30 martie, la care am participat și eu. S-a anunțat o zi frumoasă încă de dimineață. Soarele strălucea pe cerul senin, iar păsările parcă bârfeau despre ce urma să se întâmple. Ne-am adunat cu toții în parcarea unui lanț de magazine. Acolo, tinerii entuziaști așteptau ”fluierul de plecare”, care nu a întârziat să apară.
Profesorul Dumitru Troancă, ghid spre înălțimi
Profesorul Dumitru Troancă a ajuns și el, echipat din cap până în picioare, cu bocanci corespunzători, tricou și pantaloni tehnici, o pălărie, pentru protecție solară, și un ghiozdan plin cu tot felul de obiecte care te ajută pe munte. Acesta a început să ne facă ”instrucția”. S-a prezentat ca fiind ghidul nostru și a ținut o cuvântare despre ce echipament ar trebui să avem ca drumeția să decurgă plăcut și fără incidente.
După această cuvântare, ne-am ”îmbarcat” în mașini și am plecat către Valea Sadului. Acolo, la poalele muntelui, și-a parcat fiecare mașina, lângă mai multe tufe de urzici, care parcă așteptau să fie culese, înainte ca vremea să le îmbătrânească.
La poalele muntelui, profesorul Troancă și-a continuat cuvântarea, explicând care ne va fi traseul și care sunt măsurile de prevenție pe care noi trebuie să le respectăm. De exemplu, să faci gălăgie, ca animale sălbatice, în special urșii, să nu se aproprie de noi. Asta nu a fost o problemă, cel puțin la început; toți eram sprinteni și gălăgioși. Așa că am pornit, majoritatea cu rucsacuri în spate, și în gând numai cu destinația noastră, „Cabana MGS”.
Împreună cu Dani, un student care a mai avut contact cu muntele, și a mai participat la drumeții și activități de voluntariat, am rămas în urmă, spre a-i ajuta pe cei obosiți. La prima oprire profesorul ne-a explicat despre așa numita ”pauză italienească”. Scopul ei este de a face în așa fel încât fiecare dintre drumeți să se odinească. Și anume, atunci când cei din față obosesc, se opresc, se face pauză, iar cei din urmă continuă drumeția în față, și tot așa. Însă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Unii care nu prea aveau antrenament în urcarea munților s-au cam poticnit, au avut nevoie de mai multe pauze. Dar mereu am mers pe principiul că nu destinația contează așa de mult, ci drumul. Și ce drum! De departe se vedeau creste de munți încă împădurite, alți versanți care parcă aproape înghițeau străzile, păduri de conifere, veșnic verzi, care colorau munții, da, și soarele care a fost prietenul, dar și dușmanul nostru, tot drumul.
Dar, după mai multe hopuri, la propriu, și după multă sudoare și ambiție, am ajuns cu toții la destinație, la Cabana MGS. Aici ne-am tras sufletul cam vreo oră. Unii au mâncat, alții s-au dat în leagănele, ce îți lăsau impresia că zbori, alții, mai obosiți, s-au tolănit în hamace. Eu am ales să urc până pe punctul cel mai înalt al muntelui. De acolo priveliștea e uimitoare. Sibiul, cu zidurile și turnurile sale înalte, părea un mușuroi colorat. Când ești pe munte, îți dai seama cât de mic ești tu, iar asta te educă.
Din punctul unde eram, puteam să văd multe, dar să simt și mai multe. Vântul bătea nehotărât. Când mă mângâia, când îmi dădea o palmă, când mă dezmierda, când parcă îmi dădea cuvinte de ocară. Nu a durat prea mult discuția mea cu vântul, pentru că am văzut agitație în mușuroiul acela de oameni și mi-am dat seama că trebuie să cobor spre cabană. Urma momentul coborârii.
Impresii la cald
N-am adunat care de pe unde a poposit și am început coborârea, dar pe alt traseu. Care ni s-a părut ușor la început, dar după câteva văi mai accidentate, unii au căzut, dar s-au ridicat nevătămați, alții doar au alunecat, coborârea devenind mai solicitantă. Ce îmi place tare mult pe munte, este felul cum se salută între ei oamenii care se întâlnesc, indiferent dacă se cunosc sau nu. E tipul acela de respect pe care cei din orașe l-au cam pierdut.
În coborârea noastră am întâlnit grupuri de femei cu bărbați, copii, câini, tot felul de iubitori de munte. Și tot coborând, s-a întâmplat inevitabilul: am ajuns la destinație, drumeția s-a încheiat. Se putea vedea pe fețele tinerilor dezamăgirea că s-a terminat experiența așa repede, dar și ușurarea că au ajuns cu bine din locul de unde au plecat. Experiența a fost una memorabilă, unii dintre tineri așteptând cu nerăbdare această activitate.
”Această drumeție a fost una foarte plăcută pentru mine. M-am simțit minunat înconjurat de brazi și ciripit de păsărele. Peisajele sunt extraordinare. Am fost foarte nerăbdător să fiu aici. Chiar de când am aflat că se va susține această excursie, mi-am pregătit echipamentul, și efectiv număram zilele până la momentul de azi. Sunt pasionat de drumeții, dar sunt la început, și nu vreau să ratez nicio ocazie ca să urc pe munte”, ne-a mărturisit Bărbat Ioan-Daniel.
Unora, această experiență, deși grea, neavând antrenament, le-a trezit apetitul pentru munte, iar atmosfera studențească a fost una unică. ”Această experiență a fost ceva relativ nouă pentru mine, deoarece nu am mai fost demult într-o drumeție așa solicitantă. Am obosit, au existat momente în care chiar voiam să renunț, dar am continuat, și satisfacția atingerii țintei e de nedescris. Aș mai repeta experiența. Grupul a fost foarte fain, unul vesel, am râs, am glumit, am povestit, mi s-a mai distras atenția de la oboseală”, ne-a declarat Cosmin Cristian Popescu.
Și fetele au fost încântate de această plimbare, iar peisajele au fost cele mai ”slăvite” în această drumeție. ”A fost o plimbare minunată. Aș repeta-o oricând. Peisajele au fost minunate, de poveste. Nerăbdarea avută dinainte a meritat, nu mă așteptam să-mi placă așa mult, am rămas impresionată”, a spus Stan Elena Andreea. ”Drumeția a fost foarte frumoasă, aș mai repeta-o. Poate dacă aveam un pic de antrenament era mai bine. Mi-am ieșit un pic din zona de confort. La urcare a fost mai greu, însă la coborâre mai ușor, dar peisajele au meritat”, a mărturisit Triștiu Bianca Elena.
Și organizatoarele au fost încântate de experiență: ”Studenții s-au arătat foarte entuziasmați de experiența asta, traseul a fost unul greu, dar am văzut pe fețele lor că le-a plăcut. Sunt mândră că am putut aduce, eu și colegele mele, un zâmbet pe față celor veniți”, a declarat Stoica Andrada, una dintre organizatoarele drumeției.
A fost frumos cât a durat, dar povestea nu s-a sfârșit. Mai urmează două drumeții: una sâmbăta viitoare, 6 aprilie, pe un traseu cu plecare din Păltiniș către vf. Oncești. Iar ultima, dar nu cea din urmă, este planificată pe 26 mai, pe culmile minunatele din Rășinari. Pentru mai multe detalii și pentru a participa, urmăriți paginile lor de Instagram (drumetie.in.natura) și Facebook (Drumeție în natură).
