23.2 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

Sibiu Guitar Meeting are loc weekendul viitor la Muzeul Astra și Piața Mică

Cele mai citite

Începând din 9 septembrie, Sibiul găzduiește timp de 3 zile cel mai mare eveniment din România dedicat chitariștilor – Guitar Meeting, ediția a VIII-a.

La Concertul Manifest sunt așteptați aproximativ 500 de chitariști care vor cânta în același timp 20 de piese folk-rock, concerte live în aer liber susținute de Vița de Vie, Trooper, Semnal M, Antract, Mircea Vintilă și Emeric Imre & Marius Roje, seria de concerte Young Revolution ce aduce în atenție trupe tinere, ateliere, activități pentru copii și zone de relaxare.

În premieră, două zone ale festivalului – una în „sat”, alta în oraș

Vineri, 9 septembrie, Guitar Meeting 2022 debutează cu seria de concerte ce aduce în atenție tineri artiști din toată țara, Young Revolution Warm-Up, în Muzeul Astra. Evenimentul găzduiește trupe care au debutat în cadrul edițiilor anterioare Guitar Meeting și care au evoluat odată cu festivalul.

Începând cu ora 17:00 ne vom delecta cu folk-ul autentic și noi direcții ale sound-ului rock propuse de Revolver, Archvile, Generația Folk, Transilvanian Frost și Mark Fülop. Seara se încheie cu două concerte live susținute de trupele Trooper și Semnal M, de la ora 20:00.

Sâmbătă, 10 septembrie, festivalul continuă tot în Muzeul Astra cu marele Concert Manifest – cel mai spectaculos și emoționant moment al evenimentului, începând cu ora 17:00.

Sute de chitariști veniți din peste 30 de orașe vor fi vedetele unui adevărat show de 3 ore. Aceștia s-au pregătit un an întreg pentru a cânta în același timp un playlist format din 20 de piese folk-rock românești și internaționale, acompaniați de mari artiști invitați pe scenă: Adrian Despot de la Vița de Vie, Emeric Imre, Mircea Vintilă, Ștefan Boldijar de la Semnal M, iar Paul Radu îi va acompania pe chitariști.

Tot sâmbătă, 10 septembrie, Guitar Meeting invită sibienii la o serie de concerte live în Muzeul Astra.

Accesul în zona de festival din Muzeul Astra se face prin achiziționarea în ziua evenimentului a unui bilet de acces în muzeu sau prin prezentarea unui abonament. Biletele pot fi achiziționate online de pe muzeulastra.ro/bilete-abonamente și fizic de la casieria principală a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, poarta I, Pavilion Muzeal Multicultural.

Duminică, Guitar Meeting se mută în centrul orașului

Din line-up fac parte sibienii de la Vârfu Omu și trupele Overbeat, Azimut, Dollface și The Howlers. În încheierea festivalului, trupa Antract va marca un concert live, de la ora 21:00. Toate concertele programate în Piața Mică sunt cu intrare liberă.

Vineri și sâmbătă, publicul și chitariștii se pot bucura în Muzeul Astra de tot ce are festivalul de oferit: Guitar Afterlife Expo, Guitar Art Craft, Painted Sounds, Book Corner, zone de relaxare și Food Court, cât și standuri Manufactura de print și Creative Wardrobe. Sâmbătă, de la ora 12:00, este programat Masterclass-ul Indiero On Tour, un workshop gratuit despre industria muzicală, la care o serie de profesioniști în domeniu vor prezenta informații utile legate de prezență și promovare online: Anca Lupeș, Cosmin Sipoș și Cosmin Ionescu.

Totodată, va fi organizat un spațiu dedicat atelierelor și activitătilor pentru copii, zona „Born to Play”. Aceasta va găzdui ateliere de muzică, îndemânare și creație:

Atelier de testare instrumente, Clasa 0 de Chitară la Școala Veche din Ticera, Ateliere de creație, Workshop percuție, Audiții muzicale, Vânătoare de comori, Playground.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu puternic la o anexă

ȘTIRE INIȚIALĂ: Salvatorii sibieni intervin de urgență, joi seara, în localitatea Orlat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect