3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sibiul, promovat la Berlin, Paris și Viena

Cele mai citite

De la Fitur Madrid în ianuarie până la târgurile majore din martie, precum ITB Berlin, Salonul Mondial de Turism de la Paris și Târgul de turism din Viena, echipa dedicată promovării Sibiului a făcut o impresie puternică.

Atuurile turistice din destinația Sibiu sunt o locomotivă de atractivitate internațională și imagini cu acestea au fost integrate în amenajarea standurilor: orașul Sibiu, Muzeul ASTRA, situl UNESCO Biertan, Transfăgărășan-Bâlea Lac. Fiecare discuție a reprezentat o oportunitate de a prezenta noutăți și locuri, servicii și experiențe mai puțin cunoscute din zonele urbane, rurale și montane ale județului Sibiu.

ITB Berlin

La ITB Berlin, Destinația Sibiu a beneficiat de un spațiu atractiv care a permis vizualizarea digitală a atracțiilor și discuții cu profesioniști din turism și domenii conexe, precum marketing, tehnologie și sustenabilitate.

Această ediție a târgului a fost dedicată în exclusivitate segmentului B2B și a reprezentat o bună ocazie de a aduce în prim-plan noutăți despre oferta Destinației Sibiu. Tur operatorii sibieni prezenți la stand, Go East, Siebenbürgen Reisen, Carpathian Travel Center, au avut întâlniri fructuoase cu parteneri care sunt deschiși să propună noi experiențe de călătorie pentru sejururi mai lungi. Această deschidere este un semnal de încurajare a operatorilor sibieni să inoveze și să propună noi perspective și oferte de vizitare a destinațiilor locale. Fundația Green Man a prezentat de altfel oferta de descoperire a satului Richiș cu ture pilot de observare a astrelor.

Salonul Mondial de Turism de la Paris

Pe parcursul celor patru zile ale Salonului Mondial de Turism de la Paris, discuțiile la stand au fost intense datorită interesului mare de descoperire aprofundată a regiunilor turistice. Cuplurile tinere optează pentru orașe de artă și istorie și au cerut recomandări care să le permită imersiunea în viața culturală a locurilor vizitate. Studenții și tinerii profesioniști aleg să se deplaseze cu trenul și cu bicicleta, iar motivațiile de călătorie variază de la arhitectură, tradiții, arte contemporane, sport, totul pentru a alimenta starea de bine.

O bună parte dintre vizitatori au fost încântați de oferta de activități în aer liber din Sibiu și de programul de drumeții săptămânale oferite prin programul Anii Drumeției. Propunerile de descoperire a României pe drumurile de lungă distanță, Via Transilvanica și Via Carpatica, Colinele Transilvaniei și rețeaua de ecodestinații „Descoperă Eco-Romania” au fost primite cu entuziasm de exploratorii sportivi și de cluburile de drumeție prezente la târg.

Turismul activ și de aventură devine tot mai important pentru călătorii din Austria

Participarea la târgul de vacanțe din Viena a fost o oportunitate valoroasă pentru promovarea destinației pe o piață de proximitate. Plasat strategic, standul României a atras un flux constant de vizitatori interesați de diversitatea și frumusețea peisajelor țării noastre. Regiunea Transilvania, cu accent pe sudul său, a fost un punct central al discuțiilor, mulți dintre vizitatori manifestând deja o familiaritate cu această zonă.

După participarea la târgurile de turism din bazinele strategice de călători, tragem cu optimism concluzia unui interes ridicat de descoperire a diferitelor zone și produse turistice din Destinația Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Rezultate finale oficiale în județ: Călin Georgescu a fost votat de aproape 48.000 de sibieni

Biroul Electoral Județean Sibiu a transmis, luni dimineața, rezultatele finale din turul I al alegerilor prezidențiale."Vă informăm că situația...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect