Respectul şi grija pentru pacient, drumul către vindecare
La Clinica iMed Oftalmologie din Sibiu pacienţii sunt programaţi pe ore, se ia în calcul perioada de dezinfecţie a cabinetului, astfel încât pacientul să nu fie supus la un stres suplimentar. Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, cu programare în prealabil, pacienţii beneficiază de consultaţii oftalmologice gratuite în cadrul clinicii iMed (în spatele Dispensarului Cedonia). De curând, au fost reluate şi intervenţiile chirurgicale. Totul în condiţii de siguranţă pentru ca pacienţii să vadă viaţa cu ochi buni!
Care sunt măsurile luate de Clinica iMed Oftalmologie pentru a preveni răspândirea coronavirusului?
În primul rând, măsuri de distanţare, atât în sala de aşteptare, cât şi în intervalul dintre consultaţii, astfel încât cabinetul să poată fi aerisit şi dezinfectat după fiecare pacient. Este necesar un triaj al pacienţilor care constă într-un chestionar despre simptome, călătorii recente, contacte cu bolnavi COVID şi pentru o mai mare siguranţă se efectueaza termometrizarea pacienţilor la sosirea la consultaţie. Se recomandă ca pacienţii să poarte mască şi să se prezinte neînsoţiţi la consultaţie, evitând astfel aglomerarea. Dezinfectarea mâinilor este obligatorie înainte de a intra în cabinet. Medicii, care sunt expusi riscului in timpul consultaţiilor, au si ei reguli mai stricte: poartă ochelari de protecţie şi viziere, mască, mănuşi. Sunt puse bariere de plastic la biomicroscoape întrucât apropierea este mare în timpul acestei examinări oftalmologice. Toate aparatele trebuie şi sunt dezinfectate cu atenţie după fiecare consult.
Amână pacienţii prezentarea la medic în această perioadă?
În această perioadă, pacienţii sunt mai stresaţi, trebuie să respecte regulile, alţii amână chiar vizita la doctor, punându-şi astfel în pericol vederea.
Aici, în cadrul Clinicii iMed Oftalmologie se lucrează după principiul “că pacienţii ne seamănă şi dacă îi tratăm corespunzător, vom fi trataţi adecvat, cu respect”. Personalul încearcă, în primul rând, să nu le creeze un stres suplimentar, adică să fie necesar să aştepte până sunt consultaţi. În acest sens, programările sunt făcute astfel încât să se ia în calcul timpii pentru dezinfectarea cabinetelor. Pacienții din zilele noastre sunt activi și sunt foarte informați si au așteptări mari atunci când se adresează pentru o consultație, în acest sens personalul medical din cadrul Clinicii iMed încearcă să nu îi dezamăgească şi desfăşoară o activitate continuă de perfecționare, participări la cursuri de specialitate și congrese, fiind la curent cu ultimele noutăți în domeniu pe care le aplică și aici, în țară. Indiferent dacă este vorba de o prescripție de ochelari sau de o operație mai complicată, încă de la consultație, se explică pacienților variantele pe care le au astfel încât ei să poată lua cea mai bună decizie.
Este Clinica iMed Oftalmologie din Sibiu pregătită să facă faţă acestei pandemii?
Pacienții sibieni şi nu numai găsesc la Clinica iMed Sibiu soluţii pentru problemele lor oftalmologice medicale și chirurgicale. Pe partea de diagnostic, la clinica iMed există toată aparatură necesară, de la tomograf în coerență optică, biometru, câmp vizual computerizat Humphrey, topograf cornean, tonometru, refractometru și sinoptofor.
De asemenea, aici există posibilitatea tratării unor afecţiuni cu Laserul Yag, util în efectuarea capsulotomiei pentru cataracta secundară, a trabeculoplatiei și iridotomiei în cazul glaucomului, proceduri laser care pot fi efectuate în câteva minute, înlocuind astfel, tehnicile mai vechi care sunt intervenții pe glob deschis, cu riscurile aferente şi care trebuie efectuate în sala de operație. În ceea ce priveşte tratamentul şi interventiile oftalmologice, în cadrul clinicii iMed se efectueaza intervenții de cataractă, strabism, glaucom şi alte patologii de pol anterior (pterigion) și chirurgie oculoplastică. Chirurgia oculo-plastică este este o subspecializare oftalmologică ce se ocupă de tratamentul afecțiunilor pleoapelor, aparatului lacrimal și orbitei. Aici dr, LASLĂU BIANCA s-a specializat pe o perioadă de un an jumatăte, la un spitalul universitar de renume, din Madrid, în cadrul Departamentului de Chirugie plastică oculară, orbită și căi lacrimale, în diagnosticarea afecțiunilor oculo-plastice și în tratamentul acestora prin tehnici chirurgicale moderne. Aceste tehnici se aplică în condiţii de siguranţă şi la Clinica iMed, unde se fac operatii pentru ptoza palpebrală, trichiazis si distichiazis, excizia tumorilor palpebrale, blefaroplastii, ectropion, entropion, blefarospasm.
Pacienţii care au nevoie de intervenţii sunt testaţi pentru virusul COVID-19?
Au fost reluate şi operaţiile pentru cataractă deoarece existau pacienţi care nu mai puteau suferi amânare. O operație de cataractă durează aproximativ 15 minute, anestezia este topică în majoritatea cazurilor, adică doar cu picături și, mai nou, se incearca o dilatare a pulpilei intraoperatorie care se produce aproape instantaneu scurtandu-se timpul de pregătire preoperatorie. Astfel, la Clinica iMed există un circuit al pacientului care se operează de cataractă de la intrare în clinică până la ieşire după operaţie, între 2 și 3 ore, ceea ce este în standardul european. Pacienții nu își doresc să râmână spitalizați și aici se realizează această dorinţa prin tehnica miniminvazivă care se practică și prin pregătirea preoperatorie standardizată. Cristalinele artificiale au evoluat și ele foarte mult. Ele diferă atât în ceea ce privește materialul din care sunt făcute cât și modul de implantare. În marea majoritate, se utilizează acum cristaline foldabile care se introduc prin incizii mici de 2 mm și cristalinele foldabile preîncărcate sunt cele de ultimă generație. La iMed sunt utilizate doar cristaline preîncărcate de ultima generație și cristaline premium multifocale tot preîncărcate cu care pacientul poate să vadă şi la departare dar şi la aproape. În contextul actual, testarea pacienţilor pentru Covid se face în cadrul clinicii, fiind inclus în costul operaţiei.
O altă întrebare care se ridică este dacă trebuie consultaţi copiii în această perioadă?
Şi răspunsul este da, deoarece în contextul izolării, copiii au petrecut mai multe ore la calculator şi telefon,iar problemele vizuale nu întârzie să apară. Dureri de cap, de ochi, nervozitate, deviaţii acute ale globilor oculari, sunt principalele simptome care trebuie sa alarmeze părinţii şi să îi aducă la un consult oftalmologic. Vederea bună contribuie la dezvoltarea normală a copilului, din punct de vedere fizic și neuropsihic. Astfel, echipa iMed recomandă ca prima consultație oftalmologică să se realizeze la vârsta de un an, apoi dacă nu sunt probleme, la 3 ani şi mai apoi la 6 ani. Evaluarea sistemului vizual trebuie continuată, la intervale regulate, de-a lungul copilăriei şi adolescenței. Rezulatele școlare pot fi, într-o mare masură, influențate și de felul în care copilul vede.
Există însă anumite situații în care părintele trebuie să se prezinte cu copilul la oftalmolog, cât mai repede: existența unei pupile albe, lăcrimarea excesivă, strabismul, pleoapa căzută, roșeața oculară cu secreție gălbuie.
În cadrul unei consultații oftalmologice la copil, e important să se depisteze dioptriile mari, diferențele de dioptrii între ochi și existența unui strabism, pentru a putea preveni instalarea ambliopiei (“ochiul leneș”). Din păcate, acestă afecțiune e depistată, de multe ori, la vârsta școlară sau adultă, atunci cand tratamentul este ineficient.
În acest sens, Clinica iMed Oftalmologie oferă în luna iunie o reducere de 20% la ramele de copii şi îi asigură pe părinţi că toate consultaţiile se desfăşoară în condiţii de siguranţă.
Clinica iMed Oftalmologie, Sibiu, strada Nicolae Iorga nr. 50 A
(în spatele Dispensarului Cedonia).
Programări la telefon 0369.435.804 sau 0770.801.854