3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

VIDEO | Alei senzoriale, în Muzeul ASTRA. Vizitatorii pot merge desculți pe un traseu cu elemente din lemn, piatră, nisip, cărămidă sau scoarță de copac

Cele mai citite

 
Muzeul ASTRA continuă pregătirile pentru redeschidere. Aleile senzoriale îi așteaptă pe vizitatori, după pandemia cauzată de coronavirus, să se relaxeze parcurgând un traseu menit să îi reconecteze cu natura.
„În ultimii ani, Muzeul ASTRA a decis să ofere publicului și alei alternative de vizitare, posibilitatea de a se deplasa pe alei de lemn, pietruite sau de pământ, cu ajutorul cărora să descopere alte fațete ale Muzeului, să beneficieze de liniștea din natură, de bucuria peisajului, de sănătate pur și simplu. Din lunca Muzeului, aleea de lemn continuă pe marginea pârâiașului care străbate de-a lungul Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, mergând către lacul din Grădina Zoologică. Este un spațiu natural extrem de bogat care, pentru prima dată, prin intermediul acestei alei, este deschis cu adevărat vizitării. Până recent, practic era o zonă inaccesibilă, care, iată, a fost pusă la dispoziția vizitatorilor prin intermediul aleii, dar, de asemenea, și prin câteva intervenții de toaletare la nivelul pădurii, deoarece astfel se permite un acces mult mai facil, mai sănătos și mult mai agreabil către această zonă. Legătura dintre pădure, pământ și apă este realizată și dintr-un punct de vedere al sănătății. Ne preocupă cu adevărat sănătatea tuturor, de acea invităm oamenii – de îndată ce acest lucru va fi din nou posibil – să se bucure cât mai mult de aceste alei, pentru că ele sunt cu adevărat o pastilă de sănătate. (…) O vizită în Dumbrava Sibiului este o descoperire a patrimoniului românesc, un tezaur esențial pentru noi toți”, spune Ovidiu Baron, directorul general adjunct al Muzeului ASTRA.
Potrivit acestuia, în Muzeul din Dumbrava Sibiului există și o zonă unde se merge în mod special desculț.
„E o zonă care stimulează centrii nervoși din talpă, ajută copiii să își dezvolte picioarele sănătos, la echilibrul psihic și la însănătoșirea oamenilor de toate vârstele. Sunt texturi din lemn, piatră, nisip, cărămidă, scoarță de copac, frunze uscate și pământ de pe aleile sau din zona de pădure. Intri, îți lași încălțămintea și parcurgi traseul astfel încât să fie cât mai benefic sănătății. E un traseu care inspiră, un traseu dătător de speranță și sănătate. Aleile senzoriale sunt la început – ca să zic așa- în Muzeul ASTRA, cu toate că experiențele pe care le oferă sunt extrem de bogate. Vorbim deja de câțiva kilometri pe care i-am pus deja la dispoziția publicului vizitator”, a mai explicat Ovidiu Baron.
 
https://www.facebook.com/muzeulastrasibiu/videos/245607906554576/

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect