Ziua copilului și frumusețea copilăriei sunt sărbătorite an de an de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, prin Compartimentul pentru Copii și Tineret. Astfel miercuri, 31 mai, începând cu ora 11:00, va avea loc un spectacol realiza de copiii de la Palatul Copiilor, coordonați de prof. Claudiu Botoroagă și de cei de la Şcoala Gimnazială nr. 12, alături de învățătoarea Cătălina Minodora Dumitrean. Aurelia Călinescu și Raluca Răduca, actrițe la Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong vor aduce în mijlocul nostru arta mânuirii păpușilor.
„În pragul verii, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, e vremea să uităm de griji, să aducem la lumină copilul din sufletul nostru, să ne jucăm și să prețuim inocența apropiindu-ne cu bucurie și tandrețe de copiii noștri. Vă așteptăm cu drag, la un spectacol cu zâmbete și voie bună! ”, spun organizatorii.
Spectacolul va fi prezentat de Cătălina Minodora Dumitrean, voluntar al Compartimentului pentru Copii şi Tineret, din anul 2007. Evenimentul este susținut S.C. Amylon S.A. Sibiu.