Grădina Zoologică din Sibiu are mai multe surprize pentru vizitatori, pregătind noi atracții în această perioadă.
Sibienii pot admira o zebră, un cerb și 12 șerpi.
Zebra, un mascul de 2 ani pe nume Zaki, cei 5 șerpi de porumb și 7 șerpi regali au fost aduși de la Zoo Budapesta.
Cerbul, venit de la zoo Ploiești, s-a alăturat ciutei care locuiește deja aici. Zebra și cerbul au avut nevoie de puțin acomodare cu noua lor casă, dar acum sunt adaptați mediului și își așteaptă vizitatorii, împreună cu celelalte aproape 300 de animale găzduite aici.
„O plimbare pe lac cu barca poate fi o variantă plăcută pentru zilele lui cuptor. Copiii au la dispoziție locul de joacă, iar animalele domestice de la Ferma animalelor abia așteaptă să fie mângâiate de cei mici.
Cu atât de multe activități, Zoo Sibiu e o alternativă bună, fiind deschisă în fiecare zi între orele 9:30 și 20″, transmit reprezentanții municipalității.