16.8 C
Sibiu
joi, mai 2, 2024

Despre români, cu dragoste

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit rostite despre sărbătoarea creştinească a Pogorârii Sfântului Duh sunt ale unui prieten al meu, ţăran, dintr-un sat cu nume de lumină – Preluci: „În ziua aceasta mare parcă şed în pridvorul Raiului cu Dumnezeu drăguţu’ şi ne uităm peste lume. Şi e aşa o lumină, de îmbracă toate în multe feluri şi multe chipuri, de nici nu pot spune!” De atunci, după Sfânta Liturghie din ziua Cincizecimii e aşa o lumină, de nici nu pot spune şi undeva în măreţia ei sunt şi două picăturele de albastru şăgalnic. E baciu Nicoară, în pridvorul lui Dumnezeu, privind la românii pe care atât de mult i-a iubit.

Publicitate

Vedeţi, aceasta este arta comunicării la români, a cărei cheie întru înţelegere puţini au reuşit să o descifreze cu atâta măiestrie, precum a făcut-o părintele Dumitru Stăniloae în reflecţiile sale despre spiritualitatea poporului român. Ori expresia supremă a spiritualităţii unui popor este frumuseţea limbii în care se exprimă, iar la români fundamentul expresivităţii limbii este credinţa creştină, pe care o numesc chiar „lege strămoşească”. De ce spune baciu Nicoară, un simplu ţăran, „Dumnezeu drăguţu” ? Pentru că, aşa cum precizează părintele Stăniloae: „îndelungata şi necurmata trăire în legea de supremă nobleţe a lui Hristos a presupus o deosebit de afectuoasă alipire a lui ( a poporului român, n.a) la Dumnezeu…”, iar aceasta a pus „o pecete de afecţiune şi pe relaţiile fiecărui ins cu semenii săi.” De aceea românul – de viţă veche, adică autentic – este bun „ca pâinea caldă”, cum spune o vorbă românească, chiar dacă bunătatea lui este luată drept prostie de cei cu inima împietrită de „umanism”.
Să urmăm părintelui Stăniloae întru înţelegerea acestei delicateţi sufleteşti, privită prin prisma isteţimii lingvistice a românului: omul bun e numit de român „omul lui Dumnezeu”. Cel rău e etichetat „păgân”, exclus instantaneu din căuşul bunătăţii creştine. A fi bun e totuna cu a fi sănătos la minte şi de aceea, dacă nu eşti bun, pentru român eşti „ ne-bun”, implicit fără minte, deci bun de nimic. Omul bun e om cu suflet frumos, vesel, comunicativ, de „ţi-e drag” de el. În timp ce omul rău e „om urât” şi dacă stai lângă un astfel de om, de mai e şi ursuz pe deasupra, „ţi se face urât”. Mai spune părintele Stăniloae: „Pentru poporul român lumea întreagă răspândeşte o „lumină” prin rânduiala ei. De aceea îi spune „lume”, de la cuvântul „lumină”. Iar „a face un lucru ca lumea” este mult mai mult decât a-l face bine. Înseamnă a-l face în armonie cu rânduiala şi frumuseţea firii, în comuniune cu ceilalţi şi în Lumina lumii, care este Hristos. La români , „Dumnezeu drăguţu” .

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Camelia Constantinescu: ”Am vrut să miroasă casa bunicilor iar a ceară de albine”

Casa ce miroase a ceară de albineCa să ne dăm seama cum arată o lumânare făcută din ceară de...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect