17.9 C
Sibiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

EDITORIAL. Florin Piersic, spectacol regal la Sibiu. A cerut-o de nevastă pe Primarul Astrid Fodor

Publicitate

Cele mai citite

Miercuri, 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, Sibiul a fost gazda unui eveniment de excepție. Constantin Chiriac și Pr. Constantin Necula l-au avut ca invitat, într-un regal de spectacol, pe inegalabilul Florin Piersic. Întâlnirea a avut loc pe scena Teatrului Național Radu Stanca, în prezența unui public ce a epuizat biletele în nici două ore, la care se adaugă alte câteva mii de bilete vândute pentru vizionarea on-line pe platforma digitală a Teatrului.

Spectatorii au avut șansa să întâlnească un Florin Piersic care ne-a convins, încă o dată, că nu anii din viața unui om sunt importanți, cât viața din acei ani. Și un Constantin Chiriac ireproșabil ca artist, secondat de un Pr. Constantin Necula ce a mediat veșnicia unor simboluri imbatabile ale neamului românesc.

Despre spectacolul în sine, nu ar fi multe de spus: desăvârșit! Ar mai fi de adăugat, poate, doar faptul că în finalul conferinței, în stilul său caracteristic, Florin Piersic a cerut-o de nevastă pe Astrid Fodor, Primarul Sibiului! Și că Directorul TNRS, Constantin Chiriac, s-a întrecut pe sine, într-un exercițiu de grație, construind din simbolurile infinit aflate pe scenă, vârsta lui Piersic, 88.

Publicitate

Sunt vreo 25 de ani de când am realizat primul interviu cu Florin Piersic. Se întâmpla undeva în Bucovina. Stabilisem o întâlnire înainte de spectacolul programat. După vreo două ore de discuții, în care tot insista să înregistrăm puțin mai târziu, am stabilit să ne reîntâlnim după eveniment, să făptuim materialul. Au mai fost două-trei ore de povești și după spectacol, tot fără a înregistra nimic. Ne-am întâlnit a doua zi, de dimineață. Același scenariu. Ulterior, la câteva zile, am reușit totuși să fac interviul, cu întrebări punctuale, la care mi-a răspuns… pe fax.

Se spune că oamenii uită adesea ce ai spus, pot uita ce ai făcut, însă nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă. Florin Piersic deține acea armă puternică ce poate schimba lumea: iubirea. Plângi, râzi la confluența cu el, te surprinzi cu urme adânci lăsate în viața ta, te reîndrăgostești de poezie, de oameni. E asemenea unei melodii: te bucură și te întristează cuminte, deopotrivă.

De curând (27 ianuarie), Florin Piersic s-a orânduit spre cei 88 de ani. Pe scenă, Florin Piersic nu are vârstă. Poate și pentru că întotdeauna se înconjoară de oameni frumoși, cu ascendență nobiliară a sufletului.

Sibiul și-a onorat publicul de Ziua Mondială a Teatrului cu un actor de talie mondială. Care ne-a reînvățat că fiecare din noi putem fi artistul propriei vieți. Rămâne doar să jucăm responsabil, profesionist, asumat, pe scena în care ne e dat să ne creștem devenirile.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Marius Măldărășanu despre o posibilă demitere: Asta e soarta antrenorului, nu am ce face

FC Hermannstadt a făcut un pas greșit pe teren propriu, vineri seara, 1-1 cu nou promovata Unirea Slobozia.A fost...

Știri pe același subiect