10.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Iohannis despre excluderea Festivalului Astra Film: „A avut aplicație proastă”

Cele mai citite

În conferința de presă de joi, primarul Sibiului a oferit explicații în legătură cu excluderea unora dintre evenimentele devenite deja tradiție pentru Agenda Culturală a orașului, printre care și Festivalul Astra Film.  „M-am lămurit cu toate evenimentele care nu au fost acceptate în primă fază, care au fost contestate și reevaluate. Au avut aplicații proaste, aplicație proastă însemnând nedetaliată, necorelată, prost întocmită (…) Eu încurajez pe toată lumea să trateze aceste aplicații cu seriozitate și atunci poate nu se mai ajunge la un astfel de impas”, a spus Iohannis. 

 

Publicitate

Întrebat de ce organizatorilor Festivalului Astra Film nu li s-a comunicat punctajul pe criterii, pentru a vedea capitolele unde au primit mai puține puncte, Iohannis a declarat că „nu este cazul”. 

„Nu este cazul, asta nu-i lucrare de control la matematică, unde spune proful câte puncte ai făcut la fiecare exercițiu.” 

Iohannis a mai spus că atitudinea organizatorilor Festivalului Astra Film „nu îl mulțumește”.

„Nu mă mulțumește, în loc să își facă mea culpa fac culpa primarului. Total aiurea”.

Pe de altă parte, organizatorii Festivalului Astra Film susțin în continuare că vor face tot posibilul pentru a afla motivul excluderii de pe Agenda Culturală a Sibiului. 

„După 21 de ani și după o ediție aniversară distinsă cu Marele Premiu al Secțiunii ”Proiecte culturale și festivaluri” la Gala Premiilor Radio România Cultural, Astra Film Festival este declarat indezirabil de către Primăria Sibiului, care se ascunde în spatele comisiei de evaluare a proiectelor, conform căreia proiectul Astra Film Festival 2014 nu a întrunit punctajul minim necesar pentru a fi eligibil.

Astra Film va face toate demersurile pentru a obține de la Primăria Sibiu motivația reală a excluderii Festivalului internațional de film documentar din agenda culturală și pentru recunoașterea locului pe care îl merită în viața culturală a Sibiului.acă întreaga procedură ar fi decurs corect și cu bună-credință, nu vedem niciun motiv pentru care aceste informații ar trebui ținute secrete. Dimpotrivă, fiind vorba de fonduri publice și de interes general pentru viața culturală a orașului, cu toții avem dreptul la explicații”, au transmis reprezentanții festivalului. 

 

Astra Film a lansat o petiție online pentru susținerea festivalului

 

Astra Film a lansat o petiție online împotriva încercării de desființare a Festivalului Internațional de Film de la Sibiu. Iată câteva comentarii:

“Festivalul ASTRA e unul dintre cele mai credibile și apreciate la nivel internațional demersuri culturale ale României. E important să fie păstrat.” (Dan Dimancescu, SUA, Consul Onorific al României la Boston)

“A ucide un festival este ca şi cum s-ar vărsa sângele societății! Astra Film Festival a dovedit în cei 20 de ani de existenţă, experienţa sa în selectarea celor mai bune documentare din România şi din străinătate pentru publicul său – inclusiv pentru tânăra generaţie. Selecţia acestui festival este internaţional apreciată!Astra Film Festival trebuie să trăiască! Astra Film Festival va trăi!”(Thierry Garrel, Franţa, Preşedinte al Departamentului Documentar, Televiziunea ARTE France)

“Am descoperit Sibiul după ce am aflat de Astra Film Festival, un festival binecunoscut cineaștilor documentariști din toată lumea. Dacă n-ar fi fost Astra Film Festival, n-aș fi ajuns niciodată la Sibiu. E dincolo de puterea mea de înțelegere motivul pentru care Primăria retrage sprijinul financiar acestui festival, care a pus Sibiul pe harta culturală a lumii și atrage vizitatori care cheltuiesc bani în zonă. Aveam o foarte bună impresie despre conducătorii Sibiului, dar, din nefericire, o asemenea știre îmi schimbă opinia. Într-un moment în care România nu sunt prea multe lucruri bune prtin care România să fie recunoscută la nivel internațional, Astra Film e asemeni unui far  ce transmite semnalul luminos al culturii, lucru de care oamenii din Sibiu și din România în general ar trebui să fie mândri. De ce distrug politicienii din România cu atâta ușurință un lucru bun, construit în mulți ani de zile??”Ed Moschitz, Austria,Cineast, Profesor la Universitatea din Krems).

Întreaga listă a semnatarilor petiției și toate comentariile se pot vedea aici http://www.petitieonline.com/signatures/nu_desfiintarii_astra_film_festival/start/1610

 

spot_img
Ultimele știri

Un gigant indian al cafelei intră în România: Vidya Herbs preia Nordexim și își deschide prima bază europeană

Grupul indian Vidya Herbs, unul dintre cei mai mari producători și exportatori de cafea din India, intră oficial pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect