Joi, 3 aprilie, la Școala Gimnazială din Șura Mică au avut loc o serie de activități cultural – sportive, în cadrul unui proiect educațional. Fotbal, aruncări la coș, diplome înmânate, felicitări și ornamente de Paști create de mânuțe dibace, veselie și spirit de fair-play, toate au făcut parte din proiectul „Diferiți dar totuși egali, darnici și toleranți”. Sunt implicați elevii clasei a VII-a A, Școala Gimnazială Șura Mică și cei din clasa a V-a B, ai Centrului Școlar de Educație Inclizivă Nr.1 și are ca scop o lume comună pentru toți copiii. Elevii au socializat, au lucrat împreună și s-au bucurat unii de ceilalți.
Întregul proiect se desfășoară în perioada decembrie 2013 – iunie 2014. Coordonatori de proiect sunt prof. Claudia Simtion, prof. înv. Iulia Rău de la Școala Gimnazială din Șura Mică și prof. Nicoleta Nan de la C.Ș.E.I. Nr. 1. Proiectul este susținut de prof. Elisabeta Răulea, director Școala Gimnazială din Șura Mică și prof. Rodica Făgetean, director C. Ș. E. I. Nr.1. „Menirea noastră, a dascălilor este de a forma și a educa copiii în spiritul prieteniei, al respectului reciproc, al înțelegerii, al toleranței, al dărniciei, creatori și consumatori de frumos, ai fair-play-ului”, spune Claudia Simtion.











