Procurorii DIICOT au destructurt o grupare de traficanţi de droguri din Cisnădie. Cinci indivizi au fost reţinuţi şi urmează să fie duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă iar pentru alţi trei membri ai grupării, DIICOT va cere mandate de arestare în lipsă pentru 30 de zile. Suspecţii vindeau cannabis dar şi alte substanţe psihoactive.
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Barbu Florin Iancu zis „Kevin”, Tănăsie Adrian zis „Ştrampănu”, Adami Georg Andreas zis „Gheţi”, Diaconu Iulian Ovidiu zis „Ciungu” ,Sander Jurgen Valentin şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Munteanu Michael Paul zis ”Miki”, Chiru Adrian şi Ionuş Raul Ioan zis ”Cuchi, pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.” se arată într-un comunicat de presă al DIICOT
Reţeaua funcţiona încă de anul trecut, inculpaţii au desfăşurat în mod coordonat activităţi pe linia traficului de droguri şi efectuării de operaţiuni cu substanţe psihoactive. Indivizii au încercat să extindă reţeaua teritorial, atât în ce priveşte aprovizionarea din surse interne şi externe, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de distribuţie.
Inculpaţii au vândut cannabis cu 80 de lei/gram dar şi alte substanţe cu efecte psihoactive, cu efecte asemănătoare cocainei, la preţul de 120-130 lei/gram. Drogurile erau comercializate în Sibiu şi Cisnădie, de unde provin majoritatea membrilor grupării.
Membrii reţelei au încercat să fie cât se poate de precauţi, astfel că vindeau drogurile numai persoanelor de încredere şi după stabilirea clară a locaţiilor unde urmau să se realizeze tranzacţiile. De asemenea, discuţiile telefonice se purtau numai prin intermediul unor persoane cunoscute, aflate în cercul de apropiaţi ai traficanţilor, aceştia refuzând orice contact direct cu cumpărătorii pe care îi întâlneau pentru prima dată.
Procurorii DIICOT au făcut percheziţii în locuinţele suspecţilor şi au ridicat mai multe pachete cu droguri dar şi alte lucriri pe care traficanţii le foloseau pentru a le comecializa. „Procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Sibiu au efectuat 11 percheziţii domicliare la imobilele folosite de către inculpaţi, ocazie cu care au fost identificate pachete şi cutii cu substanţe vegetală suspecte, cutii cu substanţe pulverulente, fragmente vegetale porţionate, comprimate, cântare electronice cu urme de fragmente vegetale, ambalaje destinate porţionării şi vânzării drogurilor, 21 telefoane mobile, laptop-uri, tablete, precum şi 25 de cartuşe de calibrul 9 mm.” mai precizează DIICOT
Cinci indivizi au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propuenre de arestare preventivă iar pentru alţi trei suspecţi, procurorii vor cere magistraţilor arestarea preventivă în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile.