România este pe locul 52 în lume cu privire la copiii lipsiţi de copilărie

spot_img
Cele mai citite

Unui copil din patru din întreaga lume i se refuză copilăria, potrivit unui raport al organizaţiei internaţionale Save the Children, care include un index global al ţărilor unde copilăria este mai mult sau mai puţin ameninţată. România ocupă locul 52 din 172, sub ţări ca Ucraina, Kazahstan, China, Serbia, Oman, Muntenegru, Liban, Tunisia, Bulgaria, Mauritius, Iordania (medie superioară României).
Dintre toţi indicatorii urmăriţi în raport, mortalitatea infantilă şi rata naşterilor înregistrate în rândul adolescentelor sunt cele mai îngrijorătoare. Ţara noastră se numără printre ţările europene cu cel mai ridicat număr de decese ale copiilor sub 5 ani (11,1 la mie), iar din 1.000 de adolescente între 15 şi 19 ani – 34 sunt mame, se arată într-un comunicat al organizaţiei Salvaţi Copiii.
Raportul ”Copilării furate”, lansat de Ziua Internaţională a Copilului, arată că cel puţin 700 de milioane de copii – şi posibil sute de alte milioane – şi-au sfârşit copilăria mult mai devreme decât trebuia, din cauze care variază de la violenţa extremă şi conflicte la căsătoriile şi sarcinile timpurii, de la exploatarea prin muncă până la sănătatea precară şi lipsa accesului la educaţie.
Citește mai mult pe jurnalul.ro

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Flăcările au izbucnit într-o hală de reciclare! Pompierii sibieni luptă cu incendiul/ISU Alba, Mureș și Brașov au venit în ajutorul salvatorilor din...

UPDATE 4: "Incendiul este localizat, în aceste momente nu mai există pericol de propagare.În continuare incendiul se manifestă cu...

Știri pe același subiect