În perioada ianuarie-februarie 2014, a avut loc desfășurarea sesiunilor de animare economică în cinci locații din județul Sibiu (Cârța, Agnita, Săliște, Miercurea Sibiului, Copșa Mică). Noutatea majoră a acestor sesiuni o reprezintă configurarea județului în 5 microregiuni de dezvoltare durabilă care au rol exclusiv de identificare și apoi de susținere a proiectelor de dezvoltare durabilă cu impact teritorial major.
Sesiunile de animare economică teritorială şi-au propus în mod explicit aducerea deciziei strategice mai aprope de comunităţi şi de cetăţeni şi au vizat implicarea cât mai multor actori din afara administraţiei locale şi judeţene în dezbaterile şi deciziile care privesc viitorul judeţului.
La fiecare dintre cele cinci întâlniri, având ca scop identificarea proiectelor de dezvoltare, posibilităţile de susţinere şi de finanţare a acestora şi marcarea anului 2014 ca ”Anul dezvoltării economice” pentru judeţul Sibiu, au fost prezenţi Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, Prefectul Judeţului, Ovidiu-Ioan Sitterli, directorul executiv al Camerei de Comerţ Sibiu, Eugen Iordănescu, consilieri judeţeni, parlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, primarii localităţilor, consilieri locali, agenţi economici, GAL-uri şi ONG-uri.
”Cele mai multe propuneri, cele care vizează realizarea sau reabilitarea infrastructurii, dezvoltarea turismului, culturii, economiei sau agriculturii, sunt cuprinse şi în Strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu pentru perioada 2012-2020, iar Consiliul Judeţean are deja în pregătire o serie de proiecte strategice care vin în întâmpinarea acestor propuneri exprimate de reprezentanţii din teritoriu. Sesiunile de animare teritorială au reprezentat primii paşi, foarte importanți, în conceperea de proiecte pentru fiecare zonă a judeţului, în concordanţă cu necesităţile specifice fiecărei zone”, a explicat președintele Ioan Cindrea.
Astfel, se va opera cu noi concepte cum sunt ”consensul local”, ”consensul teritorial” și ”consensul politic” pentru crearea de consilii de dezvoltare cu rol de consultare și dialog, dar și pentru realizarea unui pact politic prin care proiectele să fie susținute de către Consiliul Județean Sibiu pe termen lung, indiferent de configurația politică ce va rezulta în urma alegerilor viitoare.
Pentru o simplificare a analizei și a atribuirii importanței, proiectele propuse la sesiunile de animare economică au fost grupate în 4 categorii, în funcție de efectele pe care le pot aduce comunității, zonei sau județului: proiecte cu impact major teritorial, proiecte cu impact teritorial, proiecte cu impact zonal și proiecte cu impact local.
Ordinea de prioritate a proiectelor din primele două categorii va fi stabilită după discuţii cu reprezentanţii microregiunilor, pe baza sugestiilor pe care cetăţenii judeţului Sibiu le vor face în urma deschiderii sesiunii de consultare publică pe tema dezvoltării teritoriale durabile, pe baza aprecierii congruenţei cu Strategia de Dezvoltare a Judeţului Sibiu şi a capacităţii de a finanţa sau de a atrage finanţare pentru aceste proiecte și pe baza deciziilor Consiliilor de Dezvoltare Durabilă ce vor fi constituite.