Sibiu și Cisnădie investesc milioane de lei în digitalizare! Parcări online, locuri de reședință și servicii publice la un click distanță.
Parcări gestionate prin aplicații, abonamente cumpărate online, solicitări digitale pentru locurile de reședință și documente de urbanism în format electronic.
Sunt câteva dintre schimbările pregătite de administrațiile din Sibiu și Cisnădie, prin proiecte finanțate din fonduri europene.
Cele două orașe beneficiază de investiții de peste 4,7 milioane de lei, în cadrul unui program regional care alocă peste 16,8 milioane de lei pentru digitalizarea administrațiilor publice din cinci județe.
Administrațiile locale din județul Sibiu fac pași spre digitalizarea serviciilor publice, prin două proiecte care urmăresc să reducă birocrația și să simplifice relația dintre cetățeni și instituțiile publice.
Municipiul Sibiu va dezvolta o nouă platformă digitală, prin care locuitorii vor putea accesa servicii legate de parcări, abonamente și orientarea în oraș.
La Cisnădie, investiția vizează digitalizarea gestionării patrimoniului, impozitelor și documentațiilor de urbanism.
Cele două proiecte fac parte dintr-un program mai amplu, finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, prin care zece unități administrativ-teritoriale din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita și Sibiu vor beneficia de investiții totale de peste 16,8 milioane de lei.
Sibiu: parcări, abonamente și City Pass, printr-o platformă digitală
Municipiul Sibiu beneficiază de o finanțare pentru proiectul „Sibiu Connect-Platformă digitală”, care are o valoare totală de 2.186.584,73 lei. Din această sumă, 1.858.597,02 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Proiectul se va desfășura în perioada noiembrie 2026-octombrie 2027 și urmărește dezvoltarea unui sistem integrat de servicii digitale, menit să faciliteze accesul cetățenilor la serviciile municipalității.
Una dintre componentele importante va viza gestionarea parcărilor.
Prin intermediul platformei, utilizatorii vor putea afla în ce zone sunt disponibile locuri de parcare și vor putea cumpăra online abonamente și permise pentru anumite zone.
Sistemul va genera automat și alerte pentru vehiculele care au depășit perioada de parcare achitată sau care au staționat fără drept. În paralel, angajații municipalității vor avea la dispoziție un modul prin care vor putea verifica plata parcării.
O altă funcționalitate importantă va permite solicitarea și alocarea online a locurilor de parcare de reședință, ceea ce ar putea simplifica procedurile pentru locuitorii care au nevoie de un astfel de loc.
Sibiu pregătește și un City Pass pentru transport și obiective turistice
Platforma digitală va include și instrumente de orientare în oraș. Cetățenii vor putea fi ghidați către principalele obiective, inclusiv către locurile de veci.
În plus, proiectul prevede dezvoltarea conceptului City Pass, un permis de acces care va combina un abonament pentru transportul public cu posibilitatea de a vizita obiective de interes, precum muzeele și alte atracții locale.
Prin aceste funcționalități, Primăria Sibiu urmărește să îmbunătățească mobilitatea urbană, să eficientizeze administrarea parcărilor și să ofere cetățenilor acces mai simplu la serviciile municipale.
Beneficiarii proiectului sunt atât locuitorii și companiile, cât și angajații și funcționarii publici din cadrul administrației locale.
Cisnădie digitalizează impozitele, patrimoniul și documentele de urbanism
Un al doilea proiect finanțat prin Programul „Regiunea Centru” vizează orașul Cisnădie.
Proiectul „Soluții digitale integrate pentru dezvoltare inteligentă și sustenabilă în cadrul U.A.T. Orașul Cisnădie, județul Sibiu” are o valoare totală de 2.535.058,90 lei, din care 2.089.621,21 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Implementarea este prevăzută pentru perioada octombrie 2026-octombrie 2028.
Investiția presupune dezvoltarea a două platforme software integrate, care vor putea comunica cu sistemul CityOn Document Management.
Prin intermediul acestora, administrația locală va putea gestiona digital datele referitoare la patrimoniu și impozite și va moderniza activitățile din domeniul urbanismului.
Un accent important va fi pus pe digitalizarea și arhivarea electronică a documentațiilor și autorizațiilor, astfel încât gestionarea acestora să fie mai eficientă, iar accesul la informații să fie simplificat.
Proiectul urmărește și îmbunătățirea modului în care sunt administrate resursele orașului, precum și sprijinirea deciziilor administrative pe baza datelor. Soluțiile informatice vor trebui să respecte cerințele privind securitatea cibernetică și protecția informațiilor.
Peste 16,8 milioane de lei pentru digitalizarea administrațiilor din Regiunea Centru
Investițiile de la Sibiu și Cisnădie fac parte dintr-un demers regional mai amplu, prin care zece administrații locale din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita și Sibiu vor beneficia de peste 16,8 milioane de lei pentru modernizarea serviciilor publice.
Finanțarea este acordată prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027 și urmărește dezvoltarea aplicațiilor de e-guvernare, introducerea unor servicii digitale noi sau îmbunătățite și crearea unor soluții informatice care să poată fi extinse și adaptate în timp.
Pentru cetățeni, obiectivul final este unul concret: mai puțină birocrație, acces mai rapid la informații și servicii publice care să poată fi utilizate online, fără deplasări inutile la ghișee.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





