9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Noul pavilion al Spitalului de Pneumoftiziologie a fost finalizat

Cele mai citite

Clădirea ridicată în curtea Spitalului TBC din Sibiu are patru nivele (demisol, parter, etaj 1, mansardă) și o suprafață utilă de 2 700 mp, valoarea totală a investiției fiind de 8,5 milioane de lei, bani alocați de la Consiliul Județean. Potrivit conducerii, acest nou pavilion va găzdui, începând cu 1 iunie, peste 40 de paturi pentru adulți și 20 pentru copii și sugari. Lucrările au început anul trecut, în luna februarie, durata de construcție a corpului de clădire fiind de 14 luni. 

 

Publicitate

Proiectul denumit „Construire pavilion nou cu dotările necesare având destinaţia de: ambulatoriu integrat de specialitate; spitalizare continuă şi de zi (adulţi şi copii); reabilitare respiratorie şi comunicare între pavilioanele I şi II”, a fost aprobat prin HCJ nr.16/2012 prin care s-au alocat fonduri de 11,5 milioane de lei.

”Suntem deosebit de mulțumiți că această investiție importantă a Consiliului Județean a fost finalizată și nu oricum, ci la standarde de calitate foarte înalte și la un preț mai mic cu aproximativ 3 milioane de lei decât cel programat inițial. De altfel, sănătatea are un loc aparte în Strategia de Dezvoltarea economico-socială a județului Sibiu. Prin investițiile pe care le-am programat în acest domeniu vrem ca toți locuitorii județului să beneficieze în cât mai scurt timp de servicii medicale și condiții de tratament moderne, la standarde europene”, a delcarat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, la conferința de presă care a precedat recepția tehnică a clădirii.

”Aveam nevoie de aceast pavilion pentru a putea crește calitatea serviciilor medicale, dar și a condițiilor hoteliere pe care cu toții le dorim la standarde europene. A fost o investiție dificilă, dar iată că am dus-o la bun sfârșit cu fondurile asigurate în totalitate de Consiliul Județean Sibiu și cu supervizarea directorului economic al Spitalului, Tatiana Oprean, care a verificat permanent lucrările. Suntem convinși că și pacienții vor fi plăcut impresionați de aceste condiții care ne vor ajuta să câștigăm o acreditare superioară”, spune managerul spitalului, dr. Ovidiu Nicolae Frâncu.

Suprafața utilă a pavilionului este de 2.712 mp, împărțită astfel: 625 mp pentru 29 de saloane cu două paturi și grup sanitar (19 saloane adulți, 8 saloane copii și 2 saloane sugari); 300 mp pentru ambulatoriu de specialitate; 258 mp pentru 9 cabinete ale mdicilor și 1.526 mp pentru spaţii conexe (depozite, magazii, vestiare, bucătarie). În plus, există și 3 lifturi (transport pacienți, transport mâncare și aparatură), un cabinet de chineziterapie, unul de somnologie ( unde sunt tratați bolnavii cu disfuncționalități de respirație în timpul somnului) și un spațiu unde elevii internați pot să studieze și să își facă temele. 

Pavilionul respectă toate reglementările românești și europene pentru serviciile medicale, toate saloanele fiind prevăzute cu două paturi și grup sanitar propriu, lucru care va conta în obținerea unei acreditări medicale superioară.  

Construcția propriu-zisă a lucrărilor a costat 8,1 milioane de lei, alte 128.000 fiind plătite pentru taxe necesare obținerii de avize, autorizații și pentru asistență tehnică . În prezent, este în curs de desfășurare instalarea mobilierului care, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice, a fost cumpărat cu 226.000 lei, pentru saloane fiind cumpărate paturi, noptiere, mese și dulapuri, iar pentru cabinete – birouri, canapele de consultație, dulapuri vitrină și dulapuri vestiar. În total, pentru achiziții de aparatură în acest an a fost alocat aproape 1 milion de lei, din care aproape 800 000 de lei este valoarea noului aparat cu raze Roentgen, ce va fi cumpărat pentru acest nou pavilion.

În plus, în această perioadă au loc concursuri de angajări pentru încă 21 de persoane ( asistente, îngrijitori, infirmiere, personal auxiliar), pe lângă cei 130 de angajați existenți.  

Spitalul de Pneumoftiziologie este spital regional de tip II M, aici tratându-se și bolnavi pulmonar din județele învecinate – Brașov, Alba, Vâlcea. Spitalul are 170 de paturi disponibile pentru internări, 150 pentru adulți și 20 pentru copii, anual numărul internărilor fiind în jur de 3 500.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Vești bune: se repară 4 drumuri din județul Sibiu

Drumuri și Poduri Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene finanțat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect