Fă-ți casa vedetă de Crăciun! A început concursul decorațiunilor din Sibiu

spot_img
Cele mai citite

De vineri, 13 noiembrie, de la ora 08.00, sibienii își pot înscrie casele, blocurile, restaurantele și magazinele în concursul „Sibiu, Orașul de Poveste”. Premiile se vor acorda pe 17 decembrie, în Târgul de Crăciun.

Crăciunul pornește la Sibiu vineri, 13 noiembrie, la ora 19.00, odată cu aprinderea iluminatului festiv din centrul istoric, a bradului din Piața Mare și deschiderea Târgului de Crăciun. Ulterior vor fi aprinse și luminile din cartiere. Dar Sibiul nu e frumos doar datorită Târgului de Crăciun. E frumos datorită fiecărui balcon împodobit, fiecărei vitrine, fiecărei intrări de bloc.

„Sibiul are un farmec aparte în perioada sărbătorilor. Nu doar datorită iluminatului pe care îl instalează Primăria, ci și datorită modului în care hotelurile, restaurantele, cafenelele, intrările blocurilor și fațadele caselor sunt împodobite. Vă invit să participați și astfel să creăm împreună lumina specială a Sibiului, de sărbători!”, spune Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu, în comunicatul transmis.

Cine poate participa?

Concursul se adresează tuturor: persoane fizice și juridice, hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, magazine, proprietari de clădiri de patrimoniu, școli, grădinițe și simpli sibieni care își decorează casa sau blocul.

Te înscrii la una dintre cele 6 categorii:

  • Magia Ospitalității – structuri de cazare
  • Local de Poveste – restaurante, cafenele, alimentație publică
  • Vitrina de Crăciun – unități comerciale
  • Farmecul Patrimoniului – clădiri de patrimoniu
  • Lumină în Cartier – case și blocuri rezidențiale
  • Luminile copilăriei – unități de învățământ

Cum te înscrii?

Te poți înscrie în concurs între 13 noiembrie, ora 08.00 – 2 decembrie inclusiv, pe platforma: eportal.sibiu.ro. Îți creezi cont – dacă ai participat anul trecut, doar te autentifici – și încarci fotografii și informațiile cerute în formular. Între 3 – 14 decembrie publicul votează online locațiile preferate, iar juriul evaluează în paralel decorațiunile.

Clasamentul final: 70% votul publicului + 30% votul juriului. Pe lângă premiile pe fiecare categorie, juriul va acorda premiul special „Spiritul Sibiului” – pentru cea mai autentică și inspirată decorare. Câștigătorii vor fi anunțați și premiați pe 17 decembrie, într-o festivitate publică, în Târgul de Crăciun.

Regulament complet: eportal.sibiu.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Zburătorii s-au întors din Olanda mai puternici ca niciodată. 8 zile de cantonament la cel mai înalt nivel, înainte de Campionatul Național

Echipa de baschet în scaun rulant a Sibiului s-a pregătit la Eindhoven, la Centrul Olimpic Papendal, sub comanda unor...

Știri pe același subiect