Liga 1: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș

Cele mai citite

Fotbaliștii medieșeni vor disputa joi seară, în deplasare, partida împotriva formației CFR Cluj, contând pentru etapa cu numărul 33 a ligii 1. Dacă Gaz Metan Mediaș vine după o remiză pe teren propriu cu Dinamo București, de partea cealaltă, CFR Cluj vine după o victorie obținută pe teren propriu cu FC Brașov.

Tehnicianul Gazului Metan, Cristi Dulca spune că își dorește cel puțin 4 puncte din ultimele două etape din campionat, pentru a asigura rămânerea echipei în liga 1.

Publicitate

„Urmează două etape de foc pentru noi, întâlnim CFR-ul, o echipă cu un obiectiv diferit de al nostru, fără presiune, în meciul cu noi. Totul va depinde de noi, ei au jucători experimentați, un antrenor dornic de performanță și care a demonstrat că poate să mobilizeze și să resusciteze o situație cum a fost la Cluj acum câteva etape. Noi suntem într-un progres în ceea ce privește ambiția, concentrarea și atitudinea în acest final de campionat. Sperăm ca din aceste două jocuri să scoatem cel puțin 4 puncte, care ne-ar asigura o liniște pentru a rămâne în liga 1”, a explicat Cristi Dulca.

Înaintea acestei partide, Gaz Metan Mediaş se află pe locul 10 cu 38 de puncte, în timp ce CFR Cluj se află pe locul 6 cu 48 de puncte.

Partida se va disputa joi, 15 mai 2014, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1.

 

 

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Daraxonrasib, pastila care dublează supraviețuirea pacienților cu cancer pancreatic metastatic, tratați anterior, comparativ cu chimioterapia

Un nou studiu internațional de fază III, publicat în prestigioasa revistă The New England Journal of Medicine, aduce rezultate...

Știri pe același subiect