2.9 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Peste 200 de solicitări pentru ISU Sibiu în minivacanța de Sfânta Maria

Cele mai citite

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au intervenit, în perioada minivacanței din 11-15 august, pentru stingerea a șase incendii, evacuarea apei din gospodăriile cetățenilor localității Scoreiu, salvarea victimelor a nouă accidente rutiere, dar și pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 101 persoane cu probleme medicale. Alte 64 de persoane au fost asistate medical de către formațiunile SMURD din cadrul Serviciilor voluntare ale localităţilor Copşa Mică, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului.
Vineri, 11 august, Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, pe strada Turda, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-o cameră tehnică de la subsolul unei hale de producţie din cadrul unei societăți comerciale.
Sâmbătă, 12 august, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Sălişte, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sălişte au intervenit în localitatea Vale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în curtea unei gospodării particulare, care s-a extins la un alt autoturism și două anexe gospodărești. Incendiul a cuprins un autoturism în totalitate și unul în proporție de 50%, acoperişul unui şopron pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, 8 metri pătrați gard din lemn, 3 metri pătrați din acoperişul unei şuri şi aproximativ 1,5 metri cubi de cherestea. Tot sâmbătă, în intervalul orar 16.10-22.05, Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit, pe raza municipiului Sibiu, pentru căutarea unei persoane posibil înecate în Lacul Binder. Căutările persoanei au fost întrerupte pe timpul nopții și reluate în dimineața zilei de 13 august, incepand cu ora 6 cu doua barci, iar de la ora 8.30, căutările s-au desfășurat cu ajutorul scafandrilor de la ISU Mureș și ISU Cluj. Persoana, în vârstă de 65 de ani, a fost găsită de scafandri, în jurul orei 10. Secţia de Pompieri Mediaş în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Târnava au intervenit sâmbătă, în localitatea Tîrnava, pe strada Mărului, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală metalică în care se aflau depozitați baloți de fân. Incendiul a cuprins aproximativ 350 de tone baloţi de fân.
Duminică, 13 august, Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, pe strada Malului, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil. Tot duminică, Detaşamentul de Pompieri Sibiu, Punctul de Lucru Avrig  şi Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Avrig au intervenit în localitatea Porumbacu de Jos pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la mansarda unei case. Duminică seara, ca urmare a manifestării CODULUI GALBEN de fenomene meteorologice periculoase, Detaşamentul de Pompieri Sibiu şi Punctul de Lucru Avrig au intervenit în localitatea Scoreiu pentru evacuarea apei din gospodăriile populaţiei, iar Secţia de Pompieri Mediaş a intervenit în municipiul Mediaş, strada Luduş, pentru extragerea apei din subsolul unui bloc.
Luni, 14 august, Secţia de Pompieri Mediaş a intervenit în municipiul Mediaş pentru salvarea unui câine căzut într-un canal adânc de 2 metri, iar Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, pe Aleea Petuniei, pentru îndepărtarea unei crengi de copac rupte, care bloca accesul pietonilor pe trotuar.
Marți, 15 august, Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, Aleea Seviş, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui imobil. Datorită intervenției pompierilor, incendiul a fost limitat imediat, fără să se extindă și să fie înregistrate victime. Incendiul a cuprins aparatură electrocasnică, obiecte de mobilier, textile și a fost determinat  de efectul termic produs ca urmare a lăsării sub tensiune a unui frigider. Tot marți, Punctul de Lucru Dumbrăveni a intervenit în localitatea Şaroşu pe Târnave pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în urma producerii unui accident rutier, iarPunctul de Lucru Avrig a intervenit pe DN1, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autoturism.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Primarul unei comune din România merge la muncă cu elicopterul. Locuitorii nu au canalizare și apă potabilă

Primarul unei comune din România face naveta cu elicopterul la muncă, deși localitatea nu are rețea de apă potabilă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect