În urmă cu 39 de ani, străzile Brașovului deveneau scena uneia dintre cele mai importante revolte împotriva regimului comunist din România. Pe 15 noiembrie 1987, mii de oameni au ieșit în stradă, pornind de la nemulțumirile muncitorilor de la Uzina de Autocamioane „Steagul Roșu”. Ceea ce începuse ca un protest provocat de salariile diminuate s-a transformat rapid într-o manifestație împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.

Oamenii au cerut mâncare, căldură, salarii și libertate. Au scandat împotriva conducerii comuniste, au ajuns în centrul orașului și au atacat simbolurile puterii.

Regimul a răspuns prin intervenția forțelor de ordine, arestări, anchete, bătăi și deportări. Revolta a fost înăbușită, dar mesajul transmis de brașoveni a depășit granițele orașului și a ajuns la posturile de radio occidentale.

Evenimentul a rămas în istorie drept un moment esențial al rezistenței anticomuniste și un semnal puternic al crizei profunde în care se afla regimul Ceaușescu.

Foame, frig și salarii tăiate. Nemulțumirile care au aprins scânteia revoltei

În toamna anului 1987, România traversa o perioadă extrem de dificilă. Politica de austeritate impusă de Nicolae Ceaușescu, în special pentru achitarea accelerată a datoriei externe, afectase profund viața de zi cu zi a populației.

Alimentele de bază erau greu de găsit, produsele erau raționalizate, magazinele aveau rafturi goale, iar cozile deveniseră o parte obișnuită a existenței.

În locuințe era frig, energia electrică era economisită prin întreruperi și restricții, iar programul televiziunii naționale fusese redus drastic.

Nici muncitorii marilor întreprinderi industriale nu erau protejați de această situație. La Brașov, angajații de la Uzina de Autocamioane „Steagul Roșu” și de la alte fabrici resimțeau direct efectele crizei economice.

Declanșatorul imediat a venit în noiembrie 1987, când muncitorii de la „Steagul Roșu” au constatat că salariile primite erau considerabil mai mici decât cele așteptate.

În unele cazuri, diminuările ajungeau la jumătate din venituri, fără explicații convingătoare din partea conducerii.

Nemulțumirea acumulată în luni și ani de lipsuri avea să se transforme într-o revoltă spontană.

Cum au ieșit muncitorii în stradă pe 15 noiembrie 1987

Protestul a început în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, la schimbul al treilea al Uzinei „Steagul Roșu”. Angajații secției de matrițe au refuzat să înceapă lucrul după ce au văzut sumele diminuate de pe fluturașii de salariu.

În dimineața zilei de duminică, 15 noiembrie, li s-au alăturat muncitorii din schimbul întâi. Numărul celor adunați în incinta fabricii a crescut, iar încercările conducerii de a calma spiritele nu au avut rezultatul dorit.

În jurul orei 10:00, oamenii s-au strâns în fața clădirii administrative, scandând „Hoții!”. Cererile lor nu mai vizau doar plata integrală a salariilor. Furia acumulată s-a transformat într-un protest deschis împotriva regimului.

Câteva sute de muncitori au părăsit uzina și au pornit spre centrul orașului. Pe traseu li s-au alăturat alți brașoveni, iar coloana a crescut până la câteva mii de participanți.

Pe străzile orașului s-au auzit lozinci precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos dictatura!” și „Vrem mâncare la copii!”. Manifestanții au ajuns la sediul Comitetului Județean al Partidului Comunist, unde au distrus portrete ale dictatorului și simboluri ale propagandei comuniste.

Au fost aruncate documente și obiecte din sediul partidului, iar furia mulțimii s-a îndreptat și împotriva altor simboluri ale puterii.

Pentru prima dată, un protest muncitoresc de asemenea amploare din România comunistă devenea o contestare directă a conducerii lui Nicolae Ceaușescu.

Intervenția brutală a Securității și represiunea care a urmat

Autoritățile comuniste au fost luate prin surprindere de amploarea manifestației. Intervenția inițială a Miliției nu a reușit să oprească protestul, iar ulterior au fost mobilizate trupele speciale ale Securității, care au blocat zona centrală a orașului.

În fața dispozitivului de intervenție, mulțimea s-a dispersat. Însă pentru participanți, adevărata încercare abia începea.

În zilele următoare, Securitatea a declanșat o amplă operațiune de identificare și pedepsire a celor implicați. Potrivit documentării AGERPRES, peste 193 de persoane au fost cercetate în perioada 16-25 noiembrie 1987.

Anchetele au avut loc atât la Brașov, cât și la București, iar numeroși participanți au fost supuși violențelor și intimidărilor.

La 30 noiembrie, ancheta penală a fost finalizată, iar 61 de persoane au fost trimise în judecată. Pe 3 decembrie 1987, acestea au primit condamnări cuprinse între șase luni și trei ani de închisoare, pedepsele urmând să fie executate prin muncă corecțională.

Alți participanți au fost transferați forțat la locuri de muncă din orașe îndepărtate de Brașov, pentru a fi rupți de familii și de comunitatea în care trăiau.

Represiunea nu s-a limitat la muncitori. Studenții care și-au exprimat solidaritatea cu protestatarii au fost, la rândul lor, urmăriți și sancționați.

Pe 22 noiembrie, trei studenți de la Facultatea de Silvicultură din Brașov-Cătălin Bia, Lucian Silaghi și Horea Șerban-au afișat în fața cantinei studențești o pancartă cu mesajul: „Muncitorii arestați nu trebuie să moară!”.

Au fost arestați, anchetați și exmatriculați, fiind trimiși în localitățile de origine și obligați să lucreze ca muncitori necalificați.

Alți studenți au scris ulterior mesaje anticomuniste în sălile universității și au fost, de asemenea, pedepsiți de autorități.

O revoltă ascunsă de presa comunistă, dar transmisă în străinătate

În România, presa controlată de partid nu a relatat despre manifestația de la Brașov. Regimul a încercat să ascundă amploarea revoltei și să prezinte participanții drept persoane care tulburaseră ordinea publică.

Informațiile au ajuns însă rapid în afara țării. Radio Europa Liberă a transmis relatări despre evenimente, făcând cunoscută revolta muncitorilor brașoveni publicului internațional.

Pentru autoritățile comuniste, protestul reprezenta un semnal de alarmă: nemulțumirea populației nu mai era doar una economică, ci se transformase într-o contestare directă a sistemului politic.

Revolta din 15 noiembrie 1987 nu a dus imediat la căderea regimului, dar a demonstrat că opoziția față de dictatura lui Ceaușescu putea deveni o mișcare colectivă, chiar și într-un climat dominat de supraveghere, frică și represiune.

15 noiembrie, zi de comemorare națională

După căderea comunismului, memoria revoltei a fost păstrată prin mărturii, acțiuni comemorative și activitatea Asociației „15 Noiembrie 1987”, înființată la Brașov în ianuarie 1990.

Importanța momentului a fost recunoscută oficial în 2021, când Parlamentul a adoptat Legea 215/2021, prin care data de 15 noiembrie a fost declarată Ziua Revoltei Anticomuniste de la Brașov din 1987.

Legea prevede organizarea anuală de manifestări dedicate comemorării participanților și evenimentului.

Astăzi, revolta de la Brașov este considerată unul dintre cele mai importante momente ale rezistenței anticomuniste din România anilor ’80.

Cu doi ani înainte de Revoluția din decembrie 1989, muncitorii brașoveni au avut curajul să înfrunte un regim care părea imposibil de clintit.

Au pornit să ceară salariile pentru care munciseră. Au ajuns să ceară libertatea unei țări întregi. Iar pentru acest lucru au plătit un preț greu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007