7.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Înmulțirea talanților

Cele mai citite

Se spune că odată, la un pictor de renume a venit un bătrân. Ținea o mapă în mână, plină cu schițele sale. Plin de speranță, omul i-a cerut celebrului artist să își spună părerea cu privire la calitatea lucrărilor sale. Acesta a analizat fiecare desen, după care a clătinat din cap, spunându-i: „Nu vreau să te mint, aceste lucrări sunt bune, dar nu cred că au potențialul de a ajunge niște capodopere, oricât de mult ai reveni asupra lor”. 

Bătrânul a scos însă o altă mapă cu desene și l-a rugat să le evalueze și pe acelea. Pictorul a analizat îndelung lucrările, după care i-a spus: „Aceste desene sunt făcute într-adevăr de o persoană care are toate șansele să ajungă un mare artist. Cu o îndrumare corespunzătoare, schițele sale ar avea șansa să ajungă niște opere de artă valoroase. Ale cui sunt, ale fiului tău?” „Nu – a răspuns trist bătrânul. Sunt ale mele, de pe vremea când eram mult mai tânăr decât copiii mei. Dacă aș fi auzit atunci aceste aprecieri, m-ar fi ajutat și aș fi putut să îmi dezvolt aptitudinile. Așa însă, talentul s-a pierdut”. 

Povestea se oprește aici, însă concluzia arată cât de important este să descoperim la timp talentele și abilitățile copiilor noștri. Cât de important este să îi ajutăm să atingă performanța, încurajându-i să persevereze în ceea ce le place și sunt hărăziți să facă în viață. Zilele trecute am privit pe străzile din centru zeci de trubaduri, artiști, dansatori, actori, muzicieni, veniți din toate colțurile lumii, pe fețele cărora se citea bucuria de a face ceea ce îi reprezintă. Indiferent de naționalitatea sau culoarea pielii, și-au descoperit la timp talentul sau, poate, le-a fost sesizat de alții și au putut să îl cultive corespunzător. 

Publicitate

Am privit și o femeie simplă, care lucra la peste 40 de grade Celsius și m-a frapat pasiunea și dorința de a-și face treaba  cât se poate de bine și de a-și mulțumi clienții. Ar fi putut, de departe, să le dea lecții de comunicare, comportament decent și altruism, multora dintre funcționarii rigizi care ne servesc din spatele ghișeelor. Semn că a-ți îndeplini vocația nu ține neapărat de școlile absolvite, cât de a fi în acord cu propria persoană și a putea să faci ceea ce îți place. Așadar, să deschidem larg ochii și sufletul și să descoperim în fiecare din noi și din ceilalți talanții cu care am pornit pe drumul vieții, fără a-i lăsa să se piardă. Mâine ar putea fi prea târziu. 

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect