0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

5 copii au nevoie de o casa. Foto/Video

Cele mai citite

Minodora Haiduc are 31 de ani, 5 copii și foarte mult curaj. Cu inima bătându-i de să-i spargă pieptul, cu un sentiment de incertitudine și cu pruncul de 5 luni în brațe, a intrat pe ușa redacției. Avea un singur gând. Să treacă peste toate prejudecățile, temerile și să ceară ajutor pentru copiii ei, pentru soțul ei, pentru ea. De când s-a căsătorit, stă alături de soțul ei numai în chirii. Dumnezeu i-a binecuvântat cu 5 copii, însă, deși au muncit mult, nu au reușit să-și cumpere o casă. Acum au o bucată de pământ și nicio posibilitate financiară de a ridica un imobil. În luna mai le expiră contractul de chirie și vor fi nevoiți să părăsească locuința.

Noi avem puterea de a-i ajuta să se mute în casa lor și nu într-o altă chirie. Eu spun să ne dechidem sufletele și să le citim povestea.

Minodora și Ciprian Haiduc s-au căsătorit în anul 2004, din dragoste. Se cunoșteau de mult, se iubeau și se respectau. În anul 2005 a venit primul copil, Lorena, o fetiță minunată. Un an mai târziu cea de-a doua fetiță, Lavinia și în 2008 Luisa. Primul dintre băieți, Ionatan s-a născut în anul 2011, iar mezinul Timotei anul acesta, în luna aprilie. Fetele sunt eleve la Liceului de Artă din Sibiu. Lorena suferă de osteoporoză imperfectă (boala oaselor fragile) și scolioză, însă asta nu a împiedicat-o să studieze desenul și să viseze că într-o zi va juca baschet. Lavinia studiază cu pasiune vioara, iar Luisa pianul. Ionatan este acum în clasa pregătitoare. Toți copiii au rezultate extraordinare la școală, iar cei doi părinți sunt cum nu se poate mai mândri. Pentru ei muncesc și fac tot posibilul să nu le lipsească nimic.

Și eu și soțul meu provenim din familii modeste. Am muncit de mici. La 13 ani vindeam ziare. Știm ce sunt lipsurile. Din cauza lor eu nu am terminat școala, am făcut doar 10 clase, iar soțul meu, pentru că nu a avut bani, nu s-a putut specializa pe meseria lui de bază. Acesta este principalul motiv pentru care ne zbatem. Copiilor să nu ne lipsească nimic”, povestește dârză Minodora.

Nu stă în firea lor să se plângă. Față de restul lumii par o familie obișnuită, însă în interior grijile și neputințele îi macină. Anul trecut mama Minodorei a murit. Apartamentul în care a trăit a fost vândut, iar banii împărțiți între ea și sora ei. Și-au cumpărat o bucată de pământ, au făcut toate actele necesare, au făcut planurile unei căsuțe, însă pentru atât le-au ajuns acei bani. Visul lor este să reușească să ridice o casă în care cei 5 copii să aibă spațiul necesar să-și dezvolte caracterele și pasiunile. Au pus pe hârtie, au socotit, au căutat tot felul de soluții, însă le este imposibil. Suma de care au nevoie este mult prea mare pentru ei.

În mai rămân, din nou, fără casă

În luna mai a anului 2018 le expiră contractul de închiriere și trebuie să se mute.

Frustrant este că atunci când stai în chirie ești la mâna proprietarului. În cazul nostru, în luna mai, trebuie să eliberăm apartamentul. Când ne-am mutat aici era doar o masă. Toată mobila ne-am cumpărat-o noi. Vă dați seama ce înseamnă acum să ne mutăm cu toată acestă mobilă, cu cei 5 copii în altă chirie, și apoi în alta? Am tot citit în ziarul dumneavoastră cât de inimoși pot fi oamenii și știu să se ajute între ei. Așa mi-am făcut curaj, în primul rând pentru copiii mei. În Sibiu sunt 147 de mii de locuitori. Dacă 5% dintre ei ne-ar întinde o mână, am reuși să avem un imbold și până în mai să ne ridicăm casa”, spune cu lacrimi în ochi Minodora.

Nu este ușor ce are de făcut, dar micuțul din brațele ei îi amintește de ce trebuie să țină fruntea sus.

Ciprian, soțul ei este taximetrist de șase ani. Deși nu i-a plăcut această meserie a fost nevoit să o practice. Minodora, între concediile de maternitate, a lucrat în brutării, în fabrică, în florării și ultima oară la o creșă. Niciodată salariile lor nu au fost suficient de mari pentru un credit bancar. Au încercat și pentru un ANL, însă au locuit mereu în chirie, iar în fiecare an dosarele ANL se actualizează. Nu mereu proprietarii i-au ajutat să aibă actele necesare și s-au descurajat. Acum, pe lângă indemnizație, familia beneficiază de o alocație suplimentară de la Primărie de aproximativ 300 de lei, iar două dintre fete beneficiază de o bursă de merit A.U.A.N, bursă pe care o folosesc exclusiv pentru nevoile educative ale fetelor.

Putem face și noi un calcul simplu și ajungem la aceeași concluzie. Niciodată nu vor avea bani să-și ridice o casă. Până acum s-au descurcat singuri, așa cum au putut, însă, acum sunt îngenunchiați. Visul lor este foarte aproape! Au nevoie să le întindem o mână, iar noi avem nevoie să vedem 5 copii fericiți.

Pentru donații:

Banca Transilvania – Haiduc Minodora Sabina

Cont Euro – RO15BTRLEURCRT0152575801

Cont Ron – RO65BTRLRONCRT0152575801


Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect