De-a lungul timpului la Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș s-a practicat un management defectuos. Declarația îi aparține primarului Mediașului, Gheorghe Roman, care a spus într-o conferință de presă că în acest moment clubul este în insolvență și nu crede că municipalitatea are pârghiile legale pentru finanțarea clubului. Mai mult, Roman a spus că nu crede că medieșenii vor să plătească taxe și impozite mai mari pentru a acoperi unele lucruri care s-au petrecut în trecut la clubul medieșean. În acest fel, suporterii formației lui Cristian Pustai care sperau într-un ajutor din partea administrației locale către clubul-fanion al orașului își pot lua gândul de la acest lucru. „Clubul Sportiv Gaz Metan este un club privat. Clubul Sportiv Gaz Metan este în insolvență. Din punctul meu de vedere de-a lungul timpului s-a practicat un management defectuos, astfel că în acest moment nu cred că avem pârghii legale pentru ca administrația publică locală să poată finanța Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș. Nu cred că medieșenii își doresc să majorăm taxele și impozitele locale pentru a acoperi la Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș anumite lucruri care s-au întâmplat în trecut”, a spus primarul Gheorghe Roman.
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: PSD a votat aproape 100% împotriva lui Bolojan. Premierul are 3 zile SĂ PLECE de la șefia Guvernului
Consultarea internă din PSD privind retragerea sprijinului politic acordat premierului Ilie Bolojan s-a încheiat: social-democrații au votat prin SMS...
Articolul precedent
Articolul următor




