14.1 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

5 străzi intră în asfaltări, la Axente Sever

Cele mai citite

Un număr de 5 străzi sunt pregătite pentru asfaltare în comuna Axente Sever în perioada imediat următoare. Conducerea primăriei din comună a programat pentru finalul acestui an reabilitarea celor 5 străzi, 3 dintre acestea fiind în Axente Sever, iar două în satul aparținător Agârbiciu. În Axente Sever este vorba despre 3 străzi secundare în lungime totală de aproximativ un kilometru, acestea urmând să fie asfaltate până la jumătatea lunii viitoare. Tot până în 15 noiembrie vor fi asfaltate două străzi din satul aparținător Agârbiciu. Toate cele 5 străzi vor fi asfaltate cu fonduri care provin din bugetul local. „Am reușit să alocăm fonduri pentru cele 5 străzi, 3 din Axente Sever și două în Agârbiciu. Pe lângă asfaltarea străzilor, societatea care a câștigat lucrarea se va ocupa și de rigolare și tot ce este necesar. Ne dorim ca până în 15 noiembrie să finalizăm toate cele 5 străzi. În acest fel, reușim să punem în practică promisiunile făcute locuitorilor comunei noastre”, a spus Marius Grecu, primarul din Axente Sever.
Unul dintre proiectele Primăriei Axente Sever se apropie tot mai mult de finalizare. Este vorba despre amenajarea unei capele în Axente Sever, investiție care a început anul trecut, iar acum este aproape gata. Viitoarea capelă a fost ridicată pe un teren situat în apropierea cimitirului din localitate, recepția lucrării fiind programată în toamna acestui an. “Este un lucru la care am ținut mult, să finalizăm capela în acest an. Suntem pe ultima sută de metri cu această lucrare și în perioada următoare va avea loc și recepția lucrărilor”, a mai spus primarul din Axente Sever.

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: PSD a votat aproape 100% împotriva lui Bolojan. Premierul are 3 zile SĂ PLECE de la șefia Guvernului

Consultarea internă din PSD privind retragerea sprijinului politic acordat premierului Ilie Bolojan s-a încheiat: social-democrații au votat prin SMS...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect