9.1 C
Sibiu
luni, mai 12, 2025

MEN a stabilit edidura care va tipări manualele școlare

Cele mai citite

Miercuri, 11 octombrie a fost emisă o Ordonanță de Urgență prin care Ministerul Educației a stabilit că Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA se va ocupa de tipărirea manualelor școlare pentru elevi. Aceasta va fi înființată ca societate comercială pe acțiuni, de interes național, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educației și va realiza manualele școlare la solicitarea directă a Ministerului, pe bază de contract.

banner
banner
banner

Misiunea acestei societăți va fi editarea manualelor școlare pentru învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal, în limba română și în limbile minorităților naționale, dar și alte lucrări pentru învățământul preșcolar și universitar. De asemenea, se vor edita manuale pentru școli profesionale și de maiștri, tratate, lucrări de metodică și de pedagogie, lucrări în sprijinul învățământului pentru perfecționarea profesorilor și pentru activități individuale ale elevilor și studenților, originale și traduceri din alte limbi, materiale grafice în domeniul mijloacelor de învățământ, precum și alte lucrări necesare învățământului.

Reprezentanții Ministerului anunță că societatea va putea desfășura și alte activități conexe pentru realizarea obiectului său de activitate.

„Societatea va fi condusă de adunarea generală a acționarilor, constituită din reprezentanții Ministerului Educației Naționale, și de către un consiliu de administrație format din cinci membri. Reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor și membrii Consiliului de administrație ai societății vor fi numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului Educației Naționale. Conducerea executivă a societății va fi asigurată de un director general”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului.

Finanţarea programelor de investiţii şi de retehnologizare ale Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. va fi asigurată din surse proprii şi din alte surse atrase.

Publicitate
Ultimele știri

ITP Sibiu și Obligativitatea acesteia: Siguranța Rutieră

Inspecția Tehnică Periodică (ITP) reprezintă un element esențial în asigurarea siguranței rutiere, fiind o cerință legală pentru toate vehiculele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect