Administraţia Trump a retras Statele Unite din UNESCO. Organizaţia a reacţionat imediat

spot_img
Cele mai citite

Administraţia Donald Trump a anunţat, joi, retragerea Statelor Unite din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), invocând poziţiile antiisraeliene ale instituţiei.
Washingtonul va rămâne observator în UNESCO, a transmis Departamentul de Stat american.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a reacţionat imediat, exprimându-şi regretul pentru decizia Statelor Unite de retragere.
„Regretăm profund această decizie”, a reacţionat directorul general UNESCO, Irina Bokova.
„Universalitatea este esenţială în misiunea UNESCO de a construi pacea şi securitatea la nivel internaţional într-un context de ură şi violenţă, prin apărarea drepturilor omului şi a demnităţii umane”, precizează Irina Bokova.
Anterior, surse politice de la Washington, citate de publicaţia Foreign Policy, au anunţat că Administraţia Donald Trump intenţionează retragerea Statelor Unite din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), invocând cheltuielile prea mari şi poziţiile antiisraeliene ale instituţiei.
Citește mai mult pe mediafax.ro

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Propagandă teroristă și idei radicale: trei cetățeni pakistanezi, interziși în România pentru 10 ani

Trei pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru propagandă teroristă. Nu mai pot intra în țară timp de 10 ani.Trei...

Știri pe același subiect