Cristian Mungiu, distins cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler

spot_img
Cele mai citite

Regizorul Cristian Mungiu a fost distins cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, de către doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi, 19 octombrie, la Reședința Franței (Strada Biserica Amzei nr. 13-15), de la ora 17.00. La 10 ani de la trofeul Palme d’Or obținut la Cannes, regizorul Cristian Mungiu e decorat cu cea mai înaltă distincție a statutului francez, relatează Cinemagia.
De cinci ori la Cannes, cu filme sau în jurii, Cristian Mungiu aducea, în 2007, singurul Palme d’Or pentru lungmetraj din cinematografia română. „Cinematografia franceză a avut un rol decisiv, colosal în viaţă mea, şi nu merit în acest moment toate recunoştinţă pe care am primit-o astăzi. Va mulţumesc pentru respectul dumneavoastră″⁣, a spus regizorul Cristian Mungiu.
Primul contact al lui Cristian Mungiu cu Cannes-ul a fost în 2002, cu pelicula Occident, selecționată în Qunzaine des realisateurs. După Palme d’Or, au urmat După dealuri, în 2012- distins pentru scenariu și interpretare feminină, și Bacalaureat, recompensat anul trecut pentru regie.
Pentru Cristian Mungiu, Franța mai înseamnă și o mare prietenie cu Thierry Fremaux, comentează TVR 1, delegatul general al festivalului de la Cannes. Cu acordul lui, Mungiu a inițiat la noi Les films de Cannes a Bucarest, un eveniment ajuns la opta a ediție și aflat in plina desfasurare acum.
Sursa: cinemagia.ro

spot_img
Ultimele știri

Nicușor Dan, mesaj pentru TOATE PARTIDELE înainte de votarea Guvernului Mureșan

Nicușor Dan le cere partidelor să încheie criza politică înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Președintele respinge alegerile anticipate.Cu o...

Știri pe același subiect