Mediașul este parte a proiectului Dance for Kindness

Cele mai citite

Duminică, 12 noiembrie 2017, începând cu ora 12, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș organizează, cu sprijinul Primăriei Municipiului Mediaș, cea de-a doua ediție a evenimentului Dance for Kindness, o pledoarie prin dans pentru bunătate, gentilețe, amabilitate, bunăvoință și prietenie.
Manifestarea  se va desfășura la intersecția străzilor Johannes Honterus, Petru Rareș și Piața George Enescu, iar la eveniment vor participa elevi ai școlii „Hermann Oberth”, părinții acestora, dar și alți dansatori voluntari, care doresc să răspândească bunătatea prin această acțiune. În România, alături de Mediaș mai sunt înscrise doar București și Brașov în această mișcare, dar la nivel internațional „Dance for Kindness“ are loc în peste 120 de orașe din 50 de țări din întreaga lume.
Coregrafia și muzica sunt special alese pentru acest eveniment, la care vor participa  în jur de 120.000 de dansatori voluntari de pe întreg mapamondul. Evenimentul este compus dintr-un Freezmob ce va sugera bunătatea, prietenia și toleranța, precum și un Flashmob, ce va reda ideea de reușită prin bunătate, armonie  și unitate.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Combinația care poate deveni FATALĂ în timpul Campionatului Mondial de Fotbal: avertismentul medicilor

Cu emoțiile la cote maxime și nopțile transformate în adevărate maratoane în fața televizorului, Campionatul Mondial de Fotbal ar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect