Sâmbătă și duminică, cei mici și cei mari se vor întrece pe sanie și pe schiuri în cele două concursuri ale sezonului dedicate familiilor. În ciuda faptului că afară e mai degrabă primăvară decât iarnă, eforturile echipei Arena Platoș Păltiniș de a produce permanent zăpadă pentru pârtiile complexului fac ca în acest weekend condițiile de ski să fie excelente. Iar, tradițional, primul weekend al noului an este dedicat familiilor, care se vor întrece atât într-un concurs de sanie cât și la Family Race, o cursă slalom pe schiuri sau pe placă.
Concursul de sănii se va desfășura diferit față de sezoanele anterioare. La cea de-a 7-a ediție, în concurs a fost introdusă și mai multe categorii pentru cei mici, dificultatea traseului fiind adaptată în funcție de vârsta concurenților. De asemenea, elementele tehnice ce au făcut deliciul adulților timp de șase ediții au fost eliminate, pentru a permite celor mici o cursă în perfectă siguranță. Cei mici au fost împărțiți în trei categorii. În prima dintre ele, copiii între 6 și 9 ani pot participa doar alături de un părinte pe sanie. Următoarele două categorii sunt 10-13 ani și 14-17 ani iar adulții au o categorie doar a lor, unde vor avea de parcurs cel mai lung traseu de concurs.
Înscrierea în concurs este gratuită pentru toți participanții și se poate face în dimineața concursului, 6 ianuarie, între orele 10 și 12:45 în apreski-ul resortului. Concurenții vor urca în vârful pârtiei cu telescaunul și vor lua startul individual, în ordinea înscrierii. Casca de protecție, omologată pentru ski sau snowboard, este obligatorie și sunt permise, de asemenea, protecțiile de burete pentru coate și genunchi. Fiecare concurent trebuie să facă o tură de recunoaștere, pe jos, pe urcare și are dreptul să parcurgă traseul o singură dată, ca antrenament.
Concursul pentru cei mici va începe la ora 14 iar de la ora 15 vor avea loc manșele concursului pentru adulți. Ceremonia de premiere va avea loc în jurul orei 16. Fiecare categorie va fi premiată cu un board slide la locul I, o sanie de plastic pentru locul secund și o pereche de ochelari de schi pentru ultimul ocupant al podiumului. De asemenea, cel mai bun timp la categoria cu cei mai mulți participanți va fi premiat cu o sanie de lemn pliabilă. Valoarea totală a premiilor este de 1.250 de lei.
Duminică, 7 ianuarie, rivalitatea dintre familiile de schiori din zonă își consumă un nou episod, nivelul competiției fiind din ce în ce mai ridicat, de la an la an. Cea de-a cincea ediție a acestui concurs începe la ora 11. Înscrierile se fac în apreski între orele 8 și 9:30 iar la ora 10 va avea loc ședința tehnică la linia de start. Concursul va fi, ca în fiecare an, unul de slalom, iar fiecare familie trebuie să fie reprezentată de trei membri, 2 adulți și un copil sau 2 copii și 1 adult iar cel puțin unul dintre membrii familiei trebuie să aibă sub 18 ani. Membrii echipelor vor lua startul succesiv, în ordinea vârstei, în două manșe de slalom uriaș cu fanion dublu. Înscrierea în concurs este gratuită.
Locul I este recompensat cu un voucher Decathlon în valoare de 1000 de lei, locul secund cu un voucher de 700 de lei iar locul III va putea cumpăra produse în valoare de 300 de lei. „Arena Platoș Păltiniș este un complex gândit special pentru familii. Am investit multă atenție în școala de ski, în centrul de închirieri, în modalitățile de petrecere a timpului atât pentru cei mari cât și pentru cei mici. Cursa dedicată familiilor este unul dintre cele mai atractive evenimente pentru noi și pentru prietenii noștri care vin sezon de sezon la Arena Platoș. Ne bucurăm nespus să vedem cum între aceste familii se dezvoltă de la an la an o „rivalitate” sportivă tot mai atractivă, copiii leagă prietenii, familiile la fel, e un concurs emblemă pentru Arena Platoș Păltiniș”, spune Ioana Dragomir, managerul complexului.
Participanții la concurs vor putea câștiga corturi pentru camping și saci de dormit de la magazinul Decathlon în valoare totală de 2000 de lei.
SURSĂ FOTO – hila.ro