7.4 C
Sibiu
joi, noiembrie 28, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Raed Arafat: Ar trebui simplificată procedura de ocupare a posturilor în sistemul medical

Cele mai citite

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat joi, la Gala Studenţilor Români din Străinătate, că ar trebui simplificată procedura de ocupare a posturilor în sistemul medical, transmite Agerpres. „De la început, de când am venit la gală, am tot insistat că trebuie să schimbăm lucrurile, să facem lucrurile mai uşoare să se întoarcă tinerii, să vină în România să lucreze. (…) Este un lucru pe care eu vreau să îl spun acum: nu este posibil ca, pentru a ocupa un post în medicină – şi aici nu critic pe nimeni, este o chestie veche, dar care trebuie odată schimbată -, de la momentul în care scoţi un post până la momentul în care este ocupat să dureze luni de zile, că asta este procedura. Afară, dai telefon şi obţii postul într-o săptămână, printr-un interviu, dar în România, ca să obţii un post – că eşti medic român din România sau medic român care se întoarce – ai o procedură prin care trebuie să dai din nou examenul de specialitate ca să intri pe postul respectiv. Asta vor trebui schimbate, ca să uşurăm lucrurile pentru oameni”, a afirmat Arafat, la Palatul Parlamentului.
El a spus că mult mai uşor se ocupă un post în sistemul medical în alte ţări decât se întâmplă în România. „Dacă vrea cineva să meargă să ocupe un post, încă o dată repet, mult mai uşor îl ocupă afară decât în România şi sper ca la un moment dat acest lucru să îl schimbăm şi să facem lucrurile mai uşor”, a declarat secretarul de stat.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Jasmina Gabriela a dispărut joi seara din Sibiu

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 12 ani, care a plecat de acasă, joi seara, din municipiul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect