Dintre toate textele ce ne vin în ajutor în înțelegerea acestei Duminici, în care ne unim cu postirea, numită și Duminica alungării lui Adam din rai, o cântare a Triodului- cartea de texte liturgice alcătuită să ne însoțească rugăciunea pentru această perioadă- mi se pare remarcabilă: „Șezut-a Adam în preajma raiului, și goliciunea sa plângând, se tânguia: Vai mie, celui ce m-am supus înșelăciunii celei viclene, și am fost furat de ea, și de mărire m-am depărtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăție, și lăsat în sărăcie. Ci, o raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceața ta. Nu voi mai vedea pe Domnul și Dumnezeul și Ziditorul meu; căci în pământ voi merge , din care am și fost luat. Milostive îndurate, strig către Tine: Miluiește-mă pe mine, cel ce am căzut.” (Slava, glas 6, Vecernia Sâmbetei Lăsatului sec de brânză). Tânguirea aceasta este cea asupra căreia, reflectând, după sute de ani, Sfântul Siluan Athonitul surprinde durerea lui Dumnezeu pricinuită de căderea lui Adam. Întrebarea-strigăt de durere: „Adame, Adame, pe unde mai ești?” străbate încă lumea. Chiar, pe unde o mai fi conștiința noastră de oameni căzuți, cum am suporta veșnicia dacă Hristos Domnul nu ar fi înviat? Cât de minunat textul slujbei consemnează răspunsul la aceste dileme: „Scos a fost Adam din rai pentru mâncare; pentru aceasta și șezând în preajma lui, plângea tânguindu-se, și cu glas de umilință zicea: Vai mie, ce am pătimit eu ticălosul! O poruncă am călcat, a Stăpânului meu, și de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, care ai fost sădit pentru mine și prin Eva ai fost încuiat, roagă pe Cel ce te-a făcut pe tine, și pe mine m-a zidit, ca să mă satur de florile tale. Pentru aceasta și Mântuitorul către dânsul a zis: Zidirea Mea nu vreau să piară ci vreau să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină. Că pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Slava Stihoavnei Vecerniei). Oare cum de Adam vorbește Raiului? Un Rai personalizat, ca o nălucă lăsată în urmă? Nu pare. Întrebat Raiul, răspunde Dumnezeu. Răspunsul Raiului este Hristos, căci Hristos este Raiul. De unde și gândul că Raiul nu răspunde la întrebările: ce este raiul? Unde este raiul? Ci la întrebarea: Cine este raiul? Iar Raiul este Hristos. De aici nevoia de postire, din această tensionată lumină care naște adevărul despre Învierea noastră. Înviem pentru un Cine nu pentru un Ce. Și pentru aceasta pornim pe calea virtuților, în arena iertării și nădejdii, care ne este postirea.
Publicitate
