0.2 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Junii Sibiului, la Târgul de Turism de la Berlin

Cele mai citite

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” duce din nou cântecele și dansurile populare românești la Târgul de Turism de la Berlin, cel mai mare eveniment de profil din Europa. Duminică, 11 martie 2018, Junii Sibiului vor întreține atmosfera la standul României, la invitația Ministerului Turismului. Junii Sibiului au pregătit un program special, o veritabilă călătorie muzical-coregrafică prin România.
„Conceptul artistic al spectacolelor noastre este adaptat temei Centenarului, pe care o promovează standul României; astfel vom prezenta cântece și dansuri specifice Olteniei, Moldovei și Transilvaniei. Suntem onorați să ne numărăm printre ambasadori culturali ai României și să performăm din nou în cadrul celui mare târg de turism din lume. Pentru Junii Sibiului, ansamblu aflat sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, aceasta este cea de-a doua prezență la Târgul de Turism din Berlin, prima fiind în anul 2007. De asemenea, ne mândrim cu faptul că am fost aleși să reprezentăm bogăția folclorului românesc la Târgurile Internaționale de Turism din Stuttgart, în 2009, și Viena, în 2013”, a precizat Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și coregraf al Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.
Târgul de Turism de la Berlin se desfășoară între 7 și 11 martie 2018; manifestarea a atras peste 10.000 de expozanți din 187 de țări și regiuni, iar numărul estimat de vizitatori este de 169.000 persoane.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect