10.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Victorie chinuită pentru Simona Halep

Cele mai citite

HalepLipsa antrenamentelor și a jocurilor după accidentarea de la Doha se simte și la al doilea turneu consecutiv pentru Simona Halep. După ce în Qatar, românca juca extraordinar, la Indian Wells și apoi în primul meci de la Miami, ea a părut scoasă din acel ritm și încă încearcă să se regăsească. Deplasarea în teren nu mai este la nivelul obișnuit, iar Simona a greșit mai mult, ceea ce nu îi este caracteristic. Aseară, la Miami, liderul WTA a debutat în concurs împotriva tinerei Oceane Dodin. Simona Halep a reușit să obțină o victorie chinuitoare și să se califice în faza următoare. A fost 3-6, 6-3, 7-5 în favoarea celei mai bune tenismene a lumii. Partida a durat 2 ore și 7 minute. Primul set a fost groaznic pentru Simona. Adversara sa a fost extrem de agresivă, servind foarte bine și returnând excelent, iar românca nu a avut răspuns. A fost 6-3 în favoarea lui Dodin. În setul al doilea, Oceane nu a mai putut menține ritmul, a greșit și mai mult, pe când Halep a început să-și revină și a avut un joc mai solid câștigând 6-3. În decisiv, Dodin a condus 3-1 și 4-2, însă Simona a arătat de ce este nr.1 WTA reușind să revină și să se impună cu 7-5. În turul III, Simona Halep va juca împotriva polonezei Agnieszka Radwanska (32 WTA), fostă nr.2 WTA. În meciurile directe, Halep și Radwanska se află la egalitate, 5-5.

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!

CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect