Două evenimente de excepție, săptămâna viitoare la Filarmonica de Stat Sibiu

Cele mai citite

Un concert cu orchestra de camera a Filarmonicii de Stat Sibiu și recitalul extraordinar al pianistului coreean Won Kim, unul dintre cei mai apreciați pianiști ai momentului, sunt cele două evenimente pe care instituția sibiană le propune publicului, săptămâna viitoare. Evenimentele sunt realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.
Publicul meloman din Sibiu va avea parte săptămâna viitoare de două evenimente muzicale excepționale. Primul dintre acestea îl reprezintă concertul sustinut de orchestra de camera a Filarmonicii de Stat Sibiu, joi 26 aprilie, la Sala Thalia, cu începere de la ora 19. La pupitrul dirijoral se va afla Daniel Manasi, iar programul evenimentului cuprinde lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Wolfgang Amadeus Mozart, Edward Elgar, George Enescu și Béla Bartók. Muzician multilateral, remarcându-se atât în calitate de dirijor cât şi de interpret, Daniel Manasi ocupă funcţia de concert maestru al Orchestrei de Cameră a Radiodifuziunii Române, Bucureşti. A absolvit Academia de Muzică „George Enescu” din Iaşi (secţia vioară), perfecţionându-se la Nyirbator – Ungaria (unde şi-a luat Diploma de Concert maestru al Orchestrei Internaţionale, în 1984).
Vineri, 27 aprilie, tot la Sala Thalia, la ora 19, pianistul coreean Won Kim, va susține un recital extraordinar, primul dintr-o serie de trei evenimente programate în România, în această perioadă. Numit de publicația New York Newsday „un temperament de foc și oțel” și apreciat de ”Washington Times” pentru performanța muzicală „palpitantă și fără cusur”, Won Kim este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai notorii pianiști coreeni din generația sa. După succesul său de debut la Londra, în Wigmore Hall, Won Kim a fost invitat să devină Artist Sony. Această nominalizare a avut ca rezultat lansarea primei sale înregistrări la Sony Classical. A urmat un turneu de concerte remarcabil în Coreea și mai multe turnee în Europa, concertele sale fiind înregistrate și difuzate în Coreea, Europa și America de Nord. La Sibiu Won Kim va interpreta compoziții semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Frederic Chopin, Franz Liszt și Franz Schubert.
Biletele pentru concertele de la Sibiu se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Thalia, de luni până joi între orele 10-12 și 13-16.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Razie fulger în Gara Sibiu: taxiurile, luate la puricat de polițiști cu câini

Razie de amploare în cursul zilei de joi în zona Gării din municipiul Sibiu. Taxiurile, luate la control de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect