Miercuri, 9 mai, între orele 9:00 și 15:00, pe ititnerariul Muzeul Astra – Rășinari – Muzeul Astra, are loc evenimentul „Ziua Europei. Noi 100”. Vor fi prezenți reprezentanți din mediul asociativ și din mediul diplomatic din zona 7 Centru ( Germania, Italia, Luxemburg, Malta, Norvegia și Austria), alături de autoritățile locale. Evenimentul se va desfășura după un program prestabilit în care se vor regăsi discursuri, plimbări cu tranvaiul, degustări de bucate tradiționale dar și căteva momente speciale. În jurul orei 13:00 vor fi donate Complexului Național Muzeal Astra 28 de steaguri și steagul Uniunii Europene alături de suportul aferent arborării acestora. Acestea vor ajunge la Școala din Ticera, unul dintre monumentele refuncționalizate ale muzeului. Școala nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că aici, Muzeul Astra, organizează evenimente remercabile pentru tineri, după cum spun inițiatorii.
Reprezentanți ai mediului diplomatic se află la Rășinari într-o deplasare documentară pentru a afla mai mule date despre civilizația și tradiția noastră populară, despre Pavilionul Muzeal Multicultural, dar și despre preocupările tinerilor din mediul rural și despre învățământul dual. Pentru a marca evenimentul din 9 mai, aceștia împreună cu oficialitățile locale, vor sădi doi vlăstari ai unui stejar, plantat în Rășinari, în anul 1919.
Inițiatorii evenimentului sunt „Gal Mărginimea Sibiului”, „Asociația Comunelor din România”, „Asociația Administratorilor de Păduri din România”, Societatea Metropolis, UCEE Bruxelles, Lobbyart – România și Asociațiunea ASTRA.




