Scriitorul româno-canadian, Julian Gamentz, organizează Turneul de carte ”Loc lângă tine, loc fără tine”, în cinci orașe din România, în perioada 14 – 18 mai 2018. Julian Gamentz, autorul poemului manifest «La moartea Regelui meu drag al României», își va lansa joi, 17 mai 2018, ora 18, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu volumele ”40 de zile” și ”Cuvântul care mă însoțește”, în cadrul Turneului de carte ”Loc lângă tine, loc fără tine”.
Aflat într-o continuă călătorie, între țara natală și țara adoptivă, Iulian Gamentz scrie într-o limbă română de mare acuratețe, prin care reușește să surprindă emoții și stări, trăiri și extaz sufletesc, care așează în cărțile sale o atmosferă specială, de un modernism evident, fără complexe și false pudori. Iulian celebrează familia, soția, copiii, părinții, și scrie despre pierderea mamei soacre o carte-recunoștință, care creionează în mod rarisim în literatură un personaj luminos, generos și esențial.
Paginile celor două cărți – ”40 de zile”, un roman al despărțirii de un parinte și ”Cuvântul care mă însoțește”, un jurnal de versuri și gânduri, împletite într-o fuziune de stiluri și abordări – îl descriu fidel pe autor drept un om echilibrat, dinamic, un familist și un patriot total angajat în misiunile vieții sale: de tată și soț și de român monarhist convins.
Cu Iulian Gamentz, cititorii și prietenii se pot întâlni joi seară în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ”ASTRA” (etaj 2, corp A). De asemenea, prietenii virtuali și nu numai ai autorului îl vor putea urmări zilnic, începând din 1 mai, pe contul său de Facebook – Julian Gamentz, unde va posta zilnic un preambul introspectiv – ”Dialogul cărții cu autorul”- al celor mai relevante fragmente din cărțile lansate.