Compania Apa Târnavei Mari, la Forumul Regional al Apei

Publicitate

Cele mai citite

Operatorul regional Apa Târnavei Mari a fost reprezentat de Directorul general la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” și la cea de-a XX-a ediție a expoziției „EXPOAPA”, de la Palatul Parlamentului din București, în perioada 14-16 mai 2018. Evenimentul de tradiție, organizat de Asociația Română a Apei și Patronatul Apei, este cea mai importantă manifestare dedicată exclusiv specialiștilor din domeniul apei, începând cu administratorii resurselor de apă, operatorii de alimentare cu apă și canalizare, precum și producătorilor de echipamente, instalații și servicii destinate acestui domeniu de activitate și nu în ultimul rând, publicului larg interesat de îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale ale sectorului.
Tot cu acest prilej a fost lansat și primul număr al publicației „APA PRESS”, editată de Asociația Română a Apei – Comitetul Teritorial Olt-Jiu în parteneriat cu Exclusiv Media Group, în paginile căreia se află și un material de prezentare a companiei medieșene.

spot_img
Ultimele știri

Președintele Nicușor Dan, așa cum nu l-ai mai auzit NICIODATĂ: „Pare că suntem în preajma Apocalipsei”

Nicușor Dan, mesaj neobișnuit despre România: „Dacă ne uităm la televizor, pare că suntem în preajma Apocalipsei”.Președintele Nicușor Dan...

Știri pe același subiect