„Tradiții și cultură gastronomică de pe Țara Secașelor”, la Muzeul Astra

Cele mai citite

„Tradiții și cultură gastronomică de pe Țara Secașelor” este primul eveniment din acest an organizat de Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, în cadrul programului Târgul de ţară. Acesta este desfășurat sub egida Anului European al Patrimoniului, al cărui scop este promovarea și susținerea produselor și a culturii gastronomice tradiționale din satul românesc. În cadrul acțiunii din acest sfârșit de săptămână, comuna Păuca se va afla în centrul atenției noastre pentru a reliefa tradiția culinară prin pregătirea de mâncăruri și produse tradiționale, dar și prin prezentarea de obiceiuri și dansuri specifice zonei. Evenimentul are loc duminică, 27 mai, între orele 10-16, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
,,La Muzeul ASTRA vor veni gospodine, producători de produse tradiționale, meșteri, artiști și dansatori din Păuca, toți hotărâți să își arate cât mai bine priceperea în a face lucruri frumoase, plăcute sau gustoase. Ansamblul de dansuri populare „Doina Secaşelor” al Căminului Cultural Păuca va prezenta dansuri populare cu specific Țării Secașelor, acompaniați de fluierași și instrumentiști. La Târgul de țară vor mai fi prezenți doi meșteri, fierar și dulgher, care vor prezenta uneltele cu care lucrează și metodele străvechi pe care le folosesc.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA.
Producătorii din cadrul Târgului de țară a Muzeului ASTRA, alături de cei din Țara Secașelor, vor veni cu următoarele preparate: hencleș, plăcinte, dulcețuri, siropuri, brânzeturi, pâine, miere și alte produse apicole.

spot_img
Ultimele știri

Legea prosumatorilor, declarată constituțională: beneficii majore pentru românii cu panouri fotovoltaice

Românii care produc energie acasă primesc o veste importantă: legea prosumatorilor a fost declarată constituțională de către Curtea Constituțională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect