4.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

De ziua lor, copiii învață regulile de circulație pe biciclete, la Shopping City Sibiu

Cele mai citite
  • Polițiștii din Sibiu, lecții de circulație pentru copii
  • Zonă cu 8 sporturi și multe activități distractive

 Sibiu, 30 mai – De Ziua Copilului, Shopping City Sibiu, în colaborare cu Decathlon, îmbină distracția cu lecțiile de circulație pe biciclete pentru cei mici. Astfel, în intervalul 10:00 – 16:00, parcarea din zona Decathlon se va transforma într-un adevărat parc de distracții, care va include și un traseu de biciclete.
Copiii, cu vârste între 7 și 12 ani, care vin cu bicicletele personale pe acest traseu îi vor întâlni pe agenții de poliție de la IPJ Sibiu, care le vor explica într-un mod amuzant, dar serios, regulile de circulație pe două roți. Lecția interactivă cuprinde atât noțiunile elementare despre semnele de circulație cât și sfaturi despre echipamentul de protecție pe care copiii trebuie să îl poarte pentru a fi în siguranță. Apoi, micii cursanți vor da un „test”, în care vor trebui să țină cont de semnalele polițistului, trecerea de pietoni, semaforul și semnele de circulație pe care le vor întâlni pe traseu. Între timp, ceilalți copii pot participa la un atelier de creație, în cadrul căruia vor primi fișe și puzzle-uri cu tematică rutieră, prin care vor recunoaște și compune elementele unei biciclete.
Micuții care vin fără biciclete vor avea și ei parte de multe surprize și distracție. Zona de sport va include nu mai puțin de 8 sporturi diferite: fotbal, baschet, volei, tenis de câmp, badminton, handbal, street work out și tir cu arcul. Nu va lipsi nici tehnologia modernă, astfel că vor exista două coșuri de baschet electronice, unde vor avea loc concursuri de aruncări contratimp, o poartă de handbal unde va fi testată precizia aruncărilor, la fel ca și în cazul unei porți de fotbal. 100 de copii pot participa simultan la activitățile din această zonă sportivă.
Tot la capitolul distracție va fi inclusă și Zona Fun, unde echipe de copii se vor întrece în competiții cu baloane de apă / pahare cu apă, limbo și multe ștafete amuzante. Aproximativ 50 de copii pot participa la activitățile din acest areal.
Nu în ultimul rând, micii creativi vor avea și ei zona lor, care va cuprinde 3 ateliere diferite: unul pentru copiii de 3 ani (însoțiți de un părinte), iar celelalte pentru copiii peste 4 ani: Fimo, Quilling și Tablouri cu semințe.
Accesul la toate activitățile este gratuit, partener este Serious Fun, iar mai multe detalii pot fi obținute de pe site-ul Shopping City Sibiu, precum și de pe pagina de Facebook.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în urma căderii unor stânci de pe versant pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect