Pregătire continuă pentru salvamontiști

spot_img
Cele mai citite

Pregătirea continuă a salvatorilor este o condiție obligatorie pentru asigurarea unor intervenții rapide, eficiente și desfășurate în deplină siguranță, atât pentru victimă, cât și pentru salvatori.
Salvatori montani din întreaga ţară participă, incepând din această săptămână, la o nouă serie de cursuri de prim ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare, precum şi la cursuri de consolidare a cunoştinţelor şi dobândire de noi competenţe în prim-ajutor calificat. Cursurile au loc în centrele de pregătire SMURD din Piteşti, Oradea, Bucureşti, Craiova, Cluj, Tg. Mureş, Timişoara și Sibiu.
„Toţi salvamontiştii din ţară deţin pregătirea medicală necesară practicarii acestei profesii, pregătire dobândită în urma absolvirii cursurilor Şcolii Naţionale Salvamont, dar, în cadrul procesului de pregătire continuă şi dezvoltare profesională a salvatorilor montani, cu sprijinul deosebit al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al Departamentului Pentru Situaţii de Urgenţă, a fost iniţiat un program de perfecţionare pe linie de prim ajutor calificat, aducându-se astfel un real beneficiu în pregătirea medicală a salvatorilor montani, şi implicit, în asigurarea unor servicii de salvare montană de calitate”, au transmis reprezentanții Salvamont România.
De la Sibiu, doi salvamontiști vor participa la aceste cursuri, restul având deja pregătire de paramedici.
La Salvamont Sibiu sunt 16 angajați și 8 voluntari.
 
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Rășinariul decide duminică la referendum. Europarlamentarul Dan Barna cheamă oamenii la vot și aruncă în joc o hârtie de la Bruxelles

Locuitorii din Rășinari sunt chemați duminică la referendumul privind proiectul de exploatare din Valea Dobra – Săliște. Europarlamentarul USR...

Știri pe același subiect